Solitudinea și liniștea oferă un spațiu sacru pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu despre viitor.
Este remarcabil – dar poate deloc surprinzător – impactul pe care îl are timpul petrecut în Adorație în discernerea chemării Domnului.
Robert Bollinger este un tânăr care pe 17 mai anul acesta a fost hirotonit preot în Arhidieceza de Philadelphia (SUA). El ne împărtășește despre experiența sa cu privire la orele petrecute în Adorație în timpul anilor de liceu.
Ca majoritatea elevilor de liceu, Robert habar n-avea cum și-ar dori să arate viața lui. La acea vreme avea o prietenă și îl atrăgea ideea unei căsnicii și a vieții de familie. Însă până la sfârșitul clasei a XII-a va auzi chemarea Domnului să devină preot. Dar înainte de aceasta, la începutul liceului, Robert își formase obiceiul să meargă să se roage în capela de Adorație perpetuă de la el din parohie. În acea liniște și solitudine a găsit spațiul în care să stea de vorbă cu Dumnezeu despre viitorul lui. „Ideea de a deveni preot mi-a apărut pur și simplu în minte, de nicăieri, și știam că nu era o idee de la mine și că sigur era ceva ce mi-a pus Dumnezeu în inimă”, mărturisește pr. Bollinger. „Mi-am propus, în timpul anilor de liceu, să vin o dată sau de două ori pe săptămână la capelă și să stau pur și simplu în prezența Preasfântului Sacrament, iar asta a fost un adevărat catalizator pentru a deveni sigur în chemarea mea și de a-i spune «da» lui Dumnezeu.”
Iar povestea pr. Bollinger nu este nicidecum un caz izolat, fapt evidențiat de un studiu recent realizat de Centrul pentru Cercetare Aplicată în Apostolat[1], un institut de cercetare afiliat Bisericii Catolice din Statele Unite. De 20 de ani, centrul realizează cercetări menite să-i ajute pe episcopi să înțeleagă ce îi atrage pe tineri la viața consacrată. Ca parte din această inițiativă, centrul trimite anual un chestionar tuturor seminariștilor programați să fie hirotoniți în acel an, iar răspunsurile lor sunt folosite pentru a realiza diverse statistici, de la mărimea familiei din care provin, la obiceiurile de rugăciune pe care le aveau înainte să meargă la seminar.
Astfel, în anul 2025 au răspuns la chestionar 76% dintre toți seminariștii programați să fie hirotoniți anul acesta în Statele Unite. Studiul a găsit că orele regulate pe care acești seminariști le-au petrecut în fața Preasfântului Sacrament au fost un ingredient aproape nelipsit în viața lor înainte de a se hotărî să intre în seminar. Dintre cei care au răspuns, 78% (mai bine de trei sferturi!) au avut obiceiul de a merge în mod regulat la Adorație înainte de a se înscrie la seminar.
Centrul de cercetare anunță că, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți bărbați declară că timpul petrecut în fața Preasfântului Sacrament a avut o importanță foarte mare în procesul lor de discernământ. „În ultimii ani, în ceea ce privește practicile de rugăciune, am observat în repetate rânduri că participarea la Adorația Euharistică are un impact asupra acelora care urmează să fie hirotoniți, în contextul în care Adorația devine o practicată din ce în ce mai răspândită printre tinerii adulți”, a declarat părintele Thomas Gaunt SJ, directorul Centrului pentru Cercetare Aplicată în Apostolat. „Arată că viața de rugăciune activă și consecventă joacă un rol cheie în discernământ”, a conchis pr. Gaunt. „De-acuma ne așteptăm să răspundă că, da, aveau obiceiul să participe la Adorație; am fi mai surprinși dacă ar spune «Nu, Adorația nu a contat în discernământul meu».”
Datele statistice sunt confirmate de formatori în vocații de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Aceștia observă cu ochii lor impactul pe care îl au orele de rugăciune petrecute în fața Preasfântului Sacrament în drumul spiritual al bărbaților pe care îi însoțesc.
Să luăm un exemplu concret: În Dieceza de Wichita (statul Kansas), în anii 1990, numeroase parohii și-au deschis capele de Adorație perpetuă. De atunci, dieceza s-a bucurat de o înflorire a vocațiilor la preoție. Părintele Chad Arnold, directorul seminarului din Dieceza de Wichita, consideră că există o corelație directă între aceste două aspecte ale vieții diecezei.
„Timp de mulți ani, dieceza noastră a fost binecuvântată cu vocații, dar înainte de aceste vocații a existat un efort conjugat ca parohiile să ofere Adorație perpetuă”, a explicat pr. Arnold. „La nivel diecezan, am crezut întotdeauna că există o legătură între numărul capelelor de Adorație, numărul de oameni care merg să se roage înaintea tabernacolului în dieceza noastră și binecuvântările cu vocații pe care le-am primit.”
Părintele Garett Burns, responsabilul pentru vocații din aceeași dieceză, consideră că Adorația este adesea primul loc în care tinerii catolici aleg să-l urmeze pe Dumnezeu din voință proprie. „Mulți dintre acești tineri au crescut în familii serioase sau au mers la școli unde se rugau, poate chiar în fața Euharistiei[2]. Alegerea pe care o iau de a petrece timp înaintea Preasfântului Sacrament în fiecare săptămână sau poate chiar zilnic îi deschide la realizarea că ei de fapt doresc să aibă o relație cu Cristos”, spune pr. Burns. „Mergând la Adorație, realizează că, în fapt, credința nu e doar o cerință a Bisericii sau a lui Dumnezeu, ci se naște în ei înșiși dorința de a merge și de a fi cu El, de a trăi acea pace din capelă.”
Părintele Paul Hrezo, responsabilul pentru formare la Colegiul Pontifical Josephinum din Columbus (statul Ohio), observă că pentru mulți tineri Adorația devine curând o ancoră a vieții lor. Pe măsură ce petrec tot mai mult timp în fața Preasfântului Sacrament, capătă o mai bună înțelegere a modului în care Dumnezeu lucrează în inimile lor. Iar această cunoaștere îi ajută pe bărbați să-și discearnă chemarea. „Când merg la Adorație, conștientizează că în acel loc Dumnezeu este prezent în mod personal pentru fiecare dintre ei, lucru care devine o ancoră foarte importantă în discernământul chemării la preoție”, explică pr. Hrezo. „Este atât de important să aibă acea conexiune personală cu Domnul, în special acea conexiune personală cu Euharistia, căci Euharistia va fi fundamentul și centrul vieții lor ca preoți.”
Întorcându-ne la mărturia părintelui Robert Bollinger, acesta spune că rugăciunea în Adorație devenise o practică constantă în timpul în care discernea dacă Dumnezeu îl chema să meargă la seminar. „Când mergeam la Adorație, mă lăsam iubit de Dumnezeu, pe asta mă concentram. Mi-am dat seama că puteam pur și simplu să stau acolo și să fiu cu Dumnezeu. Nu trebuia să demonstrez nimic. Nu trebuia să fac nimic, decât să stau acolo și să fiu iubit de Dumnezeu. Această revărsare de dragoste mi-a dat siguranța să am încredere în planul Lui, și că va fi mereu lângă mine să mă ajute.”
Ora Sfântă (zilnică sau aproape zilnică) este un aspect semnificativ din viața seminariștilor. Formatorii doresc ca studenții să petreacă timp înaintea Euharistiei: „Căci la baza [formării la seminar] este convingerea că vei deveni un preot al lui Isus Cristos, și atunci este nevoie să ai o relație intimă și personală cu El”, explică directorul seminarului din Dieceza de Wichita. „Dacă nu ai o comunicare permanentă cu Domnul, nu intri în contact cu El în mod regulat, poate deveni o relație nesănătoasă.”
Orele de Adorație zilnică sunt menite și să-i ajute pe seminariști să-și dezvolte obiceiuri bune în viața de rugăciune care să le servească în viitoarea misiune ca preoți. „Preoții trebuie să aibă deprinderea rugăciunii zilnice; trebuie să fie pur și simplu parte din cine sunt ei”, conchide pr. Hrezo. Acesta mai subliniază și faptul că la seminar există o comunitate și un program fix care îi susține, însă după ce vor fi hirotoniți, actualii seminariști vor fi trimiși în diferite locuri, și adesea pot ajunge să slujească pe cont propriu; în orice caz, programul lor de rugăciune va depinde de ei. De aceea este bine să-și dezvolte încă din seminar o viață bazată în mod profund pe rugăciune.
Pr. Robert Bollinger mai evidențiază un rol al Adorației în timpul anilor de seminar: în fața lui Isus seminariștii își pot recăpăta echilibrul necesar pentru a continua să se lase conduși de glasul Domului. „De-a lungul seminarului, Ora Sfântă a fost o ancoră sigură. Au existat multe momente bune și rele, au fost niște ani dificili, și vremuri când eram plin de ardoare să devin preot. Dar lucrul care îmi aducea întotdeauna echilibru și speranță era Ora Sfântă din fiecare zi.” Și tânărul preot Robert Bollinger este hotărât să continue practica Orei Sfinte și în noua sa misiune într-o parohie din Philadelphia.
Să ne rugăm și noi pentru seminariști și preoți să fie tot timpul conduși și susținuți de harul lui Dumnezeu.
Tradus și adaptat de Francesca Gehl după articolul „Eucharistic Devotion Serves as Catalyst for Young Men Discerning Priesthood” de Jack Figge, din National Catholic Register (3 iunie 2025)
[1] The Center for Applied Research in the Apostolate (CARA).
[2] Este vorba de școli confesionale (catolice), foarte răspândite în Statele Unite
Actualitatea creştină, nr. 7/2025, Anul XXXVI, p. 14-15.
