Un număr necunoscut de catolici din Arhidieceza Roman-Catolică de București au decedat în anii Primului Război Mondial pe front și în lagărele de internare din județul Ialomița și din Moldova, cei mai mulți din cauza tifosului exantematic, dar și a altor boli.
La Iași, și-au pierdut viața în anii refugiului două figuri ilustre ale Arhidiecezei de București: sora Elisabeta Pucci, superioara Congregației Sfântul Vincențiu de Paul, și preotul lazarist Arthur Dennetière, capelanul surorilor vincențiene. Ambii au activat la Iași, în spitale de boli infecțioase: sora Pucci, la Spitalul Francez, amenajat la vila Greierul, iar preotul Dennetière, la Spitalul Galata. Părintele Dennetière a contractat nemiloasa boală a tifosului exantematic, care bântuia Moldova, decedând din această cauză, iar sora Pucci a murit măcinată și ea de o boală grea, un cancer la stomac generalizat.
Sora Elisabeta Pucci a fost înmormântată în Cimitirul Eternitatea, din Iași, în parcela destinată surorilor din Congregația Notre Dame de Sion, iar preotul Arthur Dennetière, într-o criptă destinată eroilor catolici, din același cimitir.
Liturghia și Requiemul pentru părintele Dennetière au avut loc în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Iași, iar pentru sora Pucci, în capela surorilor sioniste, cu participarea autorităților militare și civile ale Statului Român, inclusiv a Reginei Maria, în cazul sorei Pucci. Despre ea, Regina Maria consemnează în jurnalul său de război. „A murit așa cum trăise, ca o sfântă”.
În anul 1917, a decedat răpus de pneumonie seminaristul bucureștean și organist al Catedralei Sf. Iosif, din București, Johann Huemer, în localitatea Bunești, Județul Fălciu, acolo unde se afla internat de Guvernul român. Este singurul seminarist bucureștean decedat în anii războiului. Locul mormântului său nu a fost încă identificat.
În același an, 1917, a decedat la Huși, unde se afla în detenție, fostul paroh de Giurgiu, Michael Bara, retras din preoție.
În timpul Primului Război Mondial, un număr neprecizat de bărbați catolici din Dobrogea (Caramurat – azi Mihai Kogălniceanu, Colelia, Malcoci, Mangea Punar – Costineștiul de azi, Sulina, Palazul Mare), care aveau cetățenie română, au luptat pe front în Armata română.
La rândul lor, bărbați din comunitățile de italieni din Dobrogea, precum cei din Cataloi, au fost înrolați în 1915, în Armata italiană. Aflate pe linia frontului, comunitățile catolice din Dobrogea au fost cele mai afectate de război.
În sfârșit, bărbații catolici din comunitățile de bulgari din Cioplea și Popești-Leordeni au luptat în rândurile Armatei Române, zeci dintre ei căzând la datorie pe câmpul de onoare.
Faptele de vitejie ale eroilor catolici au fost păstrate în memoria comunităților catolice, iar Arhidieceza Romano-Catolică de București a manifestat o grijă deosebită pentru sufletele eroilor catolici. Monumente ale eroilor din Primul Război Mondial străjuiesc astăzi la Cioplea, Popești-Leordeni, Malcoci și Mihail Kogălniceanu. În veci amintirea lor!
Dr. Dănuț Doboș
Actualitatea creştină, nr. 11/2018, Anul XXIX, p. 33.
