Text: Monica Râpeanu
Vestea cea bună a lui Cristos reînnoiește necontenit viața și cultura omului căzut; combate și îndepărtează erorile și relele izvorâte din mereu amenințătoarea seducție a păcatului. Ea purifică și înalță fără încetare moravurile popoarelor. (Gaudium et spes, 7 decembrie 1965, nr. 58)
Există o legătură strânsă între educație și cultură și există multiple raporturi între Evanghelia lui Cristos și cultură. Având în vedere schimbările constante din societate care ating viețile individuale, Conciliul Vatican II, în constituția pastorală Gaudium et spes (privind Biserica în lumea contemporană), a abordat tema culturii și a reamintit tuturor că „cultura trebuie să fie subordonată perfecționării integrale a persoanei umane, binelui comunității și al întregii societăți omenești. De aceea, spiritul trebuie cultivat astfel încât să se dezvolte capacitatea de a admira, de a intui, de a contempla, de a-și forma o judecată personală și de a-și înălța simțul religios, moral și social” (GS, nr. 59). Practic, cultura fiecărei națiuni ar trebui să contribuie semnificativ la dezvoltarea morală și intelectuală a bărbaților și femeilor, astfel încât aceștia să poată face progrese în iubirea lor față de Dumnezeu și aproapele lor.
În memorabilul discurs pe care l-a ținut la sediul UNESCO la data de 2 iunie 1980, Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat că omul trăiește o viață cu adevărat umană prin cultură și și-a exprimat convingerea că „viitorul umanității depinde de cultură”. Când viziunea integrală asupra omului este exprimată în cultură, când modul de a înțelege cultura include experiența religioasă și morală a persoanei umane, se formează un fel de sinteză a spiritului și a materiei și un legământ al cunoașterii și conștiinței.
În același discurs, Sfântul Părinte a mai subliniat că relația culturii cu Evanghelia este profund creativă din punct de vedere cultural; ea nu se limitează la operele de artă, la arhitectură, educație și dezvoltarea gândirii umane, ci este în primul rând exprimată în concepția despre om ca valoare intrinsecă, în afirmarea/promovarea vieții și în iubire, în respectul față de drepturile omului, și deci și în respectul față de alte culturi și religii. Această relație dintre Evanghelie și cultură, care ține cont de dimensiunea transcendentă a omului și, prin urmare, de deschiderea sa față de Dumnezeu, este foarte importantă în modelarea tinerilor și a societății.
Nu este dificil de constatat că tinerii de astăzi trăiesc în propriile „labirinturi culturale” și sub dictatul realității economice moderne. Adesea, ei se simt debusolați, chiar pierduți, iar frământările lor sunt adâncite de criza familiei și de relativismul omniprezent. Este vital ca tinerii să crească într-o cultură autentică, alcătuită din valori și standarde din care să poată culege sens și astfel să descopere bucuria vieții. Nu putem rămâne indiferenți în fața problemelor privind starea culturii contemporane și relația ei cu creștinismul!
Actualitatea creştină, nr. 4/2023, Anul XXXIV, p. 16.
