Lazăr, de la poartă
În Mesajul pentru Postul Mare din acest an, Sfântul Părinte Papa Francisc ne propune să reflectăm asupra parabolei din Evanghelia Sfântului Luca despre omul bogat și săracul Lazăr (cf. Lc 16,19-31), amintindu-ne că cel de lângă noi „nu este niciodată o povară”. „Să ne lăsăm inspirați de această pagină atât de semnificativă, care ne oferă cheia pentru a înțelege cum să acționăm pentru a ajunge la adevărata fericire și la viața veșnică, îndemnându-ne la o convertire sinceră”, spune Papa în Mesajul intitulat Cuvântul este un dar. Celălalt este un dar.
Să ne reamintim parabola, relatată de Isus ucenicilor săi:
„Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast, iar la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube. El ar fi dorit să-și astâmpere foamea cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: «Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea». Însă Abraham i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții, iar Lazăr, cele rele; acum însă el este aici fericit, iar tu suferi. Și pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo, la noi». El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin. Dar Abraham i-a spus: «Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!» El însă a zis: «Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti». I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge»”.
Cuvântul lui Dumnezeu este un dar în măsura în care e primit și privit ca atare. Concluzia din parabola Sfântului Luca ne arată cât este de necesar să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu care ne determină să-i ajutăm pe cei săraci și să nu-i privim ca pe o povară. Din infern, bogatul îi cere lui Abraham să-l trimită pe Lazăr în casa tatălui său pentru a-i atenționa pe frații săi. „Îi au pe Moise și pe profeți: să asculte de ei” (Lc 16,29) – răspunde Abraham –, pentru că, „dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge” (Lc 16,31).
Într-adevăr, pentru o convertire autentică, trebuie să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Trebuie să ascultăm Cuvântul lui Isus, care ne cheamă la convertire. Nici chiar miracolele cele mai impresionante nu convertesc, dacă omul nu este atent la Cuvântul lui Dumnezeu. Fără ascultarea Cuvântului, miracolul provoacă admirație, eventual surpriză, sau este privit ca un fapt extraordinar, dar nu convertește.
„Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!”, ne spune preotul în Miercurea Cenușii, la începutul Postului Mare. Dacă ne lăsăm luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, de Evanghelie, ni se deschide drumul convertirii și nu rămânem închiși în egoismul nostru și în „lumea noastră”. Din parabola evanghelică reiese că omul bogat era un om închis, închis în lumea sa – o lume a petrecerilor și a vanității –, nu avea capacitatea să privească ce se întâmplă în afara acestei lumi, la poarta lui. Acest om petrecăreț – spune Papa Francisc – „nu cunoștea nicio periferie, era cu totul închis în sine însuși…, iar periferia era la poarta casei sale și el nu o cunoștea” (Predică, 25 februarie 2016).
Celălalt este un dar, iar în parabola lui Isus, „celălalt” are un nume: Lazăr, care înseamnă „Dumnezeu ajută”. Nu este un anonim, un om fără nume. „Lazăr ne învață că celălalt este un dar”, scrie Papa în Mesajul său; „iar săracul de la poarta bogatului nu este un obstacol care deranjează, ci un apel să ne convertim și să ne schimbăm viața”. Să-l privim pe Lazăr! Tăcerea pare să fie principala sa trăsătură. Greu încercat de viață, neglijat de cei de la care așteaptă ajutor, el tace. Nu-și ridică glasul nici împotriva lui Dumnezeu, nici împotriva oamenilor. În el nu e nici revoltă, nici invidie, nici critică!
Postul Mare este un timp prețios în care putem „deschide poarta inimii noastre către celălalt, pentru că fiecare persoană este un dar […]. Fiecare viață care vine în întâmpinarea noastră este un dar și merită să fie primită, respectată, iubită. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să deschidem ochii pentru a primi viața și a o iubi, mai ales când este lipsită de forță și vulnerabilă. Dar pentru a putea face aceasta, este necesar să luăm în serios ceea ce ne revelează Evanghelia cu privire la omul bogat” (Papa Francisc, Mesaj pentru Postul Mare 2017, nr. 1).
Privindu-l pe omul bogat, putem să ne ferim de orice tentație de a-l imita, pentru că în omul bogat se realizează „corupția păcatului în trei momente succesive: iubirea față de bani, vanitatea și mândria”. Iar „pentru omul corupt de iubirea față de bogăție, nu există altceva decât propriul eu, și pentru aceasta, persoanele care-l înconjoară nu intră în raza privirii lui. Rodul alipirii de bani este, așadar, un soi de orbire: bogatul nu-l vede pe săracul înfometat, rănit și prosternat în umilirea sa” (Papa Francisc, Mesaj pentru Postul Mare 2017, nr. 2).
În partea a doua a parabolei, scena se schimbă. Lazăr, cel disprețuit, este primit de îngeri în sânul lui Abraham. În acea lumină, Lazăr este în continuare cufundat în tăcere. O frumusețe supranaturală se răspândește de pe chipul său. Fața lui lasă să iradieze o altă Față. Este prezența lui Cristos în săracul Lazăr, în cel bolnav și abandonat, în cel care „bate” la poarta noastră, El „care pentru noi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia lui, noi să ne îmbogățim” (2Cor 8,9). Spune Papa Francisc: „Nu este vorba de un joc de cuvinte, de o expresie pentru efect! Este, în schimb, o sinteză a logicii lui Dumnezeu, logica iubirii, logica Întrupării și a Crucii” (Mesaj pentru Postul Mare 2014).
Iubirea față de noi l-a determinat pe Cristos să coboare, să „traverseze acel abis de netrecut” care separă pământul de cer (cf. Lc 16,26). Și astăzi, zilnic, El stă la poarta inimii noastre și bate… Să-l rugăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească, pentru ca aceste 40 de zile ale Postului Mare să fie pentru fiecare un adevărat drum de convertire: să redescoperim Cuvântul lui Dumnezeu ca dar, să ne purificăm de păcatul care ne orbește și să-l slujim pe Cristos prezent în frații și surorile aflați în nevoie. Și, așa cum ne îndeamnă Papa Francisc în încheierea Mesajului său, „să ne rugăm unii pentru alții pentru ca, participând la victoria lui Cristos, să știm să ne deschidem porțile în fața celor slabi și sărmani. Și atunci, viața și mărturia noastră vor fi pline de bucuria Învierii”.
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București
