Tablou în ulei pe pânză, 89 cm × 66 cm, 1655.
Se află în Musée national de Port-Royal des Champs
din Magny-les-Hameaux (Franţa).
În fiecare an, data de 14 septembrie ne aduce spre aprofundare marea sărbătoare a Înălţării Sfintei Cruci, care aminteşte găsirea unor bucăţi din lemnul Crucii de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin (anul 329) şi câştigarea luptei bizantinilor împotriva perşilor pentru a recupera lemnul Sfintei Cruci (anul 629). Ne amintim mai ales iubirea infinită a lui Dumnezeu ce şi-a trimis Fiul pentru răscumpărarea lumii. Lui Isus îi sunt pironite mâinile şi picioarele pentru păcatele pe care noi le-am înfăptuit cu acestea. Într-adevăr, crucea este salvarea omenirii şi semn sigur de speranţă şi victorie cu Domnul. După ce este mai întâi batjocorit de soldaţi, Cristos este prezentat de Ponţiu Pilat ca fiind „Omul” – Ecce homo! (In 19,5) – iar mai apoi este trimis la răstiginire.
Acest Ecce homo! de Philippe de Champaigne ilustrează influenţa personală exercitată asupra sa de curentul riguros al jansenismului, la care artistul a aderat după anul 1640.
Observăm fidelitatea lui Champaigne în redarea relatării din In 19,5. Prin urmare, pictorul l-a pictat pe Cristos umilit şi rănit de numeroasele lovituri primite, așezat pe o lespede rece din pretoriu, îmbrăcat în simbolurile derizorii ale regalității pe care romanii i-au conferit-o din batjocură: trestia ca un sceptru, coroana de spini şi mantia soldăţească roşie.
Îl vedem pe Cristos singur și nu înconjurat de soldați; el se află în meditație, interiorizat, fără să țină seama de condiţia sa exterioară. Absența oricărui alt personaj, decorul rece și absența obiectelor de prisos, toate se îmbină pentru a concentra scena asupra lui Cristos meditând înainte de răstignire. Nimic nu „distrează” ochii: pictura nu urmărește să încânte privirea, ci să încurajeze meditația privitorului prin austeritatea dorită de artist. Isus rămâne „omul durerilor” (Is 53, 3) și totuşi, „cel mai fermecător dintre fiii oamenilor” (Ps 45,2). Domnul stă așezat cu demnitate; întreaga sa fiinţă ne prezintă un Mesia copleşitor prin simplitatea şi durerea sa; și totuși, în ochii celor care cred, rămâne maiestuos chiar şi acum, pentru că el este și rămâne Dumnezeu, „Dumnezeu cu noi” (cf. Mt 1,21-23).
Philippe de Champaigne – exponent de seamă al barocului francez
Philippe de Champaigne (1602-1674) a fost un pictor baroc de origine franceză. A fost un promotor al jansenismului (curent social-religios apărut în Olanda și în Franța la mijlocul secolului al XVII-lea, care aprofundează concepția despre predestinare și promovează o morală austeră) şi unul dintre fondatorii Academiei de pictură şi sculptură din Paris, prima instituţie de artă din barocul france
Pr. Andrei Dumitrescu
Actualitatea creştină, nr. 9/2021, Anul XXXII, p. 35.
