La 20 octombrie 1965, părinţii conciliari aprobau, în cadrul lucrărilor Conciliului Vatican II, declaraţia Gravissimum educationis, despre educația creștină, în care se subliniază elementele caracteristice școlii catolice și faptul că, între toate mijloacele de educație, școala catolică are o importanța deosebită: „În virtutea misiunii sale, cultivă cu grijă statornică facultățile intelectuale, dezvoltă judecata, pune în contact cu patrimoniul cultural moștenit de la generațiile trecute, promovează simțul valorilor, pregătește pentru viața profesională și, generând relații de prietenie între elevi de firi și condiții diferite, favorizează spiritul de bună înțelegere” (GE, nr. 5).
De altfel, educația copiilor și a tinerilor a fost și este unul dintre obiectivele majore ale Bisericii Catolice, fapt confirmat de întreaga istorie a creștinismului care scoate în evidență multe situații în care „Biserica, conștientă de rolul ei educativ, a trimis misionari care, după exemplul Mântuitorului, străbăteau orașele și satele, promovând munca de educare” (Raport asupra instituțiilor romano-catolice de educație în Arhidieceza latină de București și în special asupra celor din capitală pentru anul școlar 1884-1885, de Pr. Alois Irwin, C.P, în „Pro Memoria”, nr. 2/2003, p. 60).
Și Biserica noastră locală s-a bucurat, începând cu secolul al XIX-lea de prezența unor misionari care, prin muncă, zel și sacrificii, au pus bazele educației copiilor și tinerilor din București și din alte comunități parohiale, „învățându-i că, prin îndeplinirea datoriilor lor de creștini, pot deveni adevărați membri ai societății și, contribuind la bunul mers al acestora, pot ajunge să participe la fericirea veșnică pe care Mântuitorul nostru divin o oferă aleșilor săi în ceruri” (ibidem).
La începutul secolului al XIX-lea, în anul 1816, a fost înfiinţată la Bucureşti prima şcoală primară parohială catolică, prin strădania Sfântului Klemens Maria Hofbauer (1751-1820). Pe bună dreptate, numele lui este legat de capitala ţării noastre întrucât încă din octombrie 1815 călugărul redemptorist a trimis patru confraţi la Bucureşti pentru a fonda aici un centru redemptorist, care să se implice în formarea şi educarea copiilor şi a tinerilor. Redemptoriştii au venit la Bucureşti împreună cu Episcopul Ercolani şi câţiva călugări pasionişti, iar până la portul fluvial din Viena au fost însoţiţi de însuşi Pr. Hofbauer (cf. Klemens Maria Hofbauer 250 de ani de la naștere. Un sfânt european care s-a ocupat de viața creștină catolică din România, de Pr. Gabriel Popa, în „Pro Memoria”, nr. 1/2002, p. 69).
Misionarii au adus cu ei multe obiecte destinate școlii, dar din păcate planurile Sf. Klemens Maria Hofbauer de a dezvolta școli pentru educarea tineretului din București au eșuat. Ideile sale educaționale vor rodi însă mai târziu prin inițiativele susținute de viitorii episcopi pasioniști care l-au avut drept model pe părintele Klemens Maria Hofbauer.
În următorii 150 de ani, pe teritoriul Arhidiecezei noastre s-a dezvoltat un amplu sistem școlar educațional catolic format din școli primare parohiale, școli gimnaziale de băieți și fete, și licee. Arhiepiscopul Ignazio Paoli, al cărui bicentenar al nașterii l-am evocat în editorialul lunii iulie al revistei noastre, rămâne în istoria Bisericii noastre locale nu doar ctitor al Catedralei Sf. Iosif și a numeroase școli, ci și un perseverent susținător al libertății învățământului catolic în Regatul României. În acest sens, Arhiepiscopul Paoli a valorificat cu dăruire și înțelepciune tradițiile culturale și scolastice ale predecesorilor săi la conducerea Vicariatului Apostolic al Valahiei – episcopii Giuseppe Molajoni, Angelo Parsi și Antonio Giuseppe Pluym, tradiții pe care aveau să le dezvolte în continuare toți succesorii săi – Arhiepiscopii Paolo Giuseppe Palma, Otto Zardetti, Franz Xaver von Hornstein, Raymund Netzhammer și Alexandru Theodor Cisar.
Institutul Sf. Maria (actualmente Congregatio Jesu), Notre Dame de Sion și Frații Școlilor Creștine au coordonat, în prima jumătate a secolului al XX-lea, școli și instituții educaționale catolice în București, Craiova, Brăila și Turnu-Severin. Aceste școli au fost considerate printre cele mai valoroase din țară, iar prestigiul Arhidiecezei de București a crescut foarte mult și prin influența exercitată în societate de învățământul catolic – modern, european și deschis tuturor, indiferent de etnie sau confesiune.
Școala Sf. Maria din Braila – ieri
Școala Sf. Maria din Braila – astăzi
În perioada comunistă s-a pus capăt acestei activități culturale și educative a Arhidiecezei noastre, care dăinuia de un veac și jumătate. Toate școlile catolice au fost închise de regimul comunist, nu numai în România, dar și în alte țări din Europa de est. Cu toate acestea, tocmai în acest context istoric, părinții conciliari au reamintit public, în chiar primul număr al Declarației Gravissimum educationis de care aminteam la început, că „toți oamenii, indiferent de rasă, condiție sau vârstă, în baza demnității lor de persoane, au dreptul inalienabil la o educație pe măsura menirii lor… Această educație urmărește formarea persoanei umane în vederea scopului ei ultim precum și spre binele societății, al cărei membru este și în care la maturitate va avea îndatoriri de îndeplinit” (GE, nr. 1).
După evenimentele din decembrie 1989, Arhidieceza noastră a reînnodat tradiția vechilor școli catolice, dezvoltând noi şcoli cu diferite cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceu, institut superior și facultate. Astfel, Biserica noastră locală şi-a putut relua activitatea scolastică, desfăşurându-şi misiunea culturală și educativă în contextul evanghelizării contemporane și în condițiile schimbărilor majore din societatea de astăzi, supusă atâtor provocări. La vechile școli redeschise – cum este Școala de la Brăila a Congregatio Jesu ori Liceul Catolic din capitală -, s-au adăugat Școala „Sf. Iacob” de la Câmpulung Muscel, cursurile de formare profesională derulate de Congregații precum Salezienii lui Don Bosco ori Iosefinii lui Murialdo, Centrul de studii bizantine „Sfinții Petru și Andrei” al Părinților Asumpționiști, numeroase grădinițe – din capitală și din alte orașe – administrate de diferite congregații feminine din Arhidieceză.
În fața provocărilor prezentate de societate, de schimbările culturale, de progresul tehnologic, școala catolică caută și reușește să ofere și astăzi un învățământ de calitate, bazat pe profesionalism împletit cu caritate educativă, fără a-și pierde identitatea: aceea de spațiu de educare pentru o dezvoltare integrală a persoanei. Dovadă sunt şi rezultatele deosebite obținute de elevii școlilor catolice din Arhidieceza noastră la olimpiadele, concursurile naţionale ori municipale la diferite discipline: limbă română, limbi străine, informatică, matematică, educaţie civică, discipline sportive etc. Și vreau să le mulțumesc, cu această ocazie, cadrelor didactice, părinților și tuturor celor care contribuie la procesul de învățământ din școlile noastre catolice, și care, odată cu informațiile și cunoștințele, le transmit elevilor valori şi exemplu bun. Totodată, le mulţumesc elevilor pentru seriozitatea, sârguința și perseverența lor, şi îi încurajez să iubească şcoala.
În luna septembrie începe un nou an școlar. Ocazie de a învăța lucruri noi, de a face noi experiențe, de a înfrunta noi provocări. Să fie un an în care elevii şi profesorii deopotrivă să cultive împreună adevărul, binele şi frumosul, un drum de creştere intelectuală şi umană.
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de Bucureşti
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 9/2018, Anul XXIX, p. 3-4.
