Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, celebrată la începutul acestei luni, trezește în inimile noastre un ecou adânc al minunatelor sărbători ale Crăciunului și Anului Nou. Rostul acestei sărbători, celebrată la 40 de zile de la Crăciun, este acela de a ne reaminti că Fiul lui Dumnezeu „vine în întâmpinarea” tuturor celor care așteaptă sprijinul, întărirea, eliberarea după care aspirăm, mai precis după mântuirea lui. Asemenea bătrânului Simeon, suntem și noi în căutarea Celui care este „Lumină spre luminarea neamurilor…” și, asemenea Anei, ne găsim alinarea doar atunci când o căutăm în Templul Domnului. În plus, această sărbătoare este susținută de alte celebrări care evocă grija lui Dumnezeu față de binele și de sănătatea de care avem atâta nevoie – vezi comemorarea Sfântului episcop martir Blaziu (3 februarie), prin a cărui mijlocire putem obține vindecarea bolilor de gât și a altor afecțiuni, sărbătoarea aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (11 februarie), unde au loc, de mai bine de 170 de ani, vindecări ale bolilor fizice și psihice dintre cele mai variate, sau comemorarea Sfântului medic Cezar (25 februarie). Or, este sfâșietoare rugăciunea rostită de autorul Psalmului 102 (iar noi ne-o însușim adesea) atunci când se îndreaptă către Domnul zicându-i: Doamne, ascultă rugăciunea mea și strigarea mea să ajungă la tine! Nu-ți întoarce fața de la mine în ziua strâmtorării mele; pleacă-ți urechea spre mine în ziua în care te chem, grăbește-te să-mi răspunzi! Căci zilele mele s-au spulberat ca fumul și oasele mele ard ca jarul. Inima mea a fost lovită și se usucă precum iarba, încât uit să-mi mănânc și pâinea… Am zis: Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele! Și Domnul ia aminte la rugăciunea celor lipsiți și nu disprețuiește rugăciunea lor.
Aceasta să se scrie pentru generațiile următoare… pentru că El a privit din înălțimi, din sanctuarul său, ca să asculte suspinul celor închiși și pentru a-i elibera pe cei osândiți la moarte. Pentru ca numele Domnului să fie vestit în Sion și lauda lui în Ierusalim când se vor aduna împreună popoarele și domniile ca să-i slujească Domnului. Atunci, fiii slujitorilor tăi vor avea o locuință și urmașii lor vor rămâne în siguranță în fața ta.
Zilele mele s-au spulberat ca fumul și oasele mele ard ca jarul. Inima mea a fost lovită și se usucă precum iarba, încât uit să-mi mănânc și pâinea… Am zis: Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele! Și Domnul ia aminte la rugăciunea celor lipsiți și nu disprețuiește rugăciunea lor. (Ps 102, 4-5.24-25.18)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 2/2025, Anul XXXVI, p. 24.
