Fiind luna noiembrie, propun o scurtă meditație despre durerea provocată de realitatea morții, mai ales că Papa Francisc consideră că este nevoie de o reînnoită atenție pastorală atunci când moartea bate la ușă și ne răpește pe cineva drag.
Toate familiile, fără excepție, trec prin experiența doliului și au nevoie de însoțire (Amoris laetitia, nr. 225).
A pierde pe cineva drag sau ceva ce ai prețuit este extrem de dureros. Sentimentele care te năpădesc sunt numeroase: tristețe, emoție, frică, neputință, vinovăție, disperare. E bine de știut că, într-un fel, e normal să fie așa. E posibil ca unele din aceste sentimente să nu dispară niciodată. Perioada aceasta mai este denumită travaliul de doliu. Doliul presupune timpul necesar pentru a depăși durerea și a reveni la viața dinainte.
Deseori, când vorbim despre doliu ne gândim la pierderea suferită în urma unui deces, însă e bine de știut că procesul de doliu se poate manifesta și la divorț, la pierderea unei sarcini, chiar la amputarea unui membru al corpului etc.
Sfântul Părinte a aprofundat tema doliului în catehezele despre familie, la data de 17 iunie 2015. În lumina episodului care amintea moartea fiului văduvei din Naim (Lc 7,11-15), s-a oprit asupra durerii greu de descris prin care trec părinții cărora le moare un copil, trăind astfel o experiență care se împotrivește firii lucrurilor, mersului natural al vieții. „Pierderea unui copil este asemenea opririi timpului: se deschide un hău care închide trecutul și viitorul. Răpind copilul sau tânărul, moartea este ca o palmă grea dată făgăduințelor, darurilor și jertfelor născute din iubirea și bucuria persoanei care a dat viață.” Pe de altă parte, Papa arată că „la fel suferă și copilul care rămâne singur, după moartea unuia sau a ambilor părinți. Înlăuntrul lui se deschide un gol, sentimentul de a fi fost abandonat, care este deosebit de dureros din cauza neputinței de a da un nume la ceea ce i s-a întâmplat”.
Totuși, în ciuda durerii, familia este dotată cu resurse suficiente pentru a înfrunta întunericul provocat de moarte. „În spiritul acestei credințe ne putem consola unul pe celălalt, știind că Domnul a învins moartea o dată pentru totdeauna. Cei dragi ai noștri nu au dispărut în întunericul nimicului: speranța ne asigură că aceștia sunt în mâinile bune și puternice ale lui Dumnezeu. Iubirea este mai puternică decât moartea. De aceea, calea de urmat constă în a face să crească iubirea, făcând-o să fie mai solidă, iar iubirea ne va păzi până în ziua în care orice lacrimă va fi ștearsă, când nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere (Ap 21,4).”
Lucrarea iubirii lui Dumnezeu este mai puternică decât lucrarea morții. Trebuie să devenim complici activi ai acestei iubiri (…) luminate de credință.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 9/2018, Anul XXIX, p. 22.
