În luna noiembrie 2022, Papa Francisc a ținut trei cateheze în care a continuat să abordeze tema discernământului. S-a referit în acestea mai întâi la dezolare, pentru a vorbi apoi despre mângâiere.
În prima cateheză, Suveranul Pontif a căutat să răspundă la întrebarea: De ce suntem dezolați? Încă de la început, a arătat că această stare spirituală numită dezolare poate fi „ocazie de creștere”. Și aceasta pentru că avem nevoie de „un pic de insatisfacție, un pic de tristețe salutară, o capacitate sănătoasă de a locui în singurătate și de a sta cu noi înșine fără a fugi”, pentru că altfel „riscăm să rămânem mereu la suprafața lucrurilor și să nu luăm contact niciodată cu centrul existenței noastre”. De asemenea, „dezolarea provoacă o «scuturătură a sufletului» (…) [ea ne] menține treji, favorizează vigilența și umilința și ne protejează de vântul capriciului”. Sfântul Părinte le numește pe acestea „condiții indispensabile pentru progresul în viață, deci și în viața spirituală”. În încheiere, a recomandat ca „în fața dificultăților să nu ne descurajăm niciodată, ci să înfruntăm încercarea cu hotărâre, cu ajutorul harului lui Dumnezeu care nu ne lipsește niciodată”.
În catehezele dedicate mângâierii, Sfântul Părinte a făcut distincția între dezolare, văzută ca „întuneric al sufletului”, și mângâiere, care este „lumina sufletului”. Apoi a răspuns la întrebarea: „Ce este mângâierea spirituală? Este o experiență de bucurie interioară, care permite să vedem prezența lui Dumnezeu în toate lucrurile; ea întărește credința și speranța, precum și capacitatea de a face binele. Persoana care trăiește mângâierea nu capitulează în fața dificultăților, pentru că experimentează o pace mai puternică decât încercarea. Așadar, este vorba de un mare dar pentru viața spirituală și pentru viață în ansamblul ei.”
Vorbind despre mângâierea autentică, despre mângâierea adevărată, Papa Francisc a arătat mai întâi că aceasta se deosebește de mângâierile care nu sunt adevărate. Acestea din urmă pot fi recunoscute dacă conduc către „un lucru care merge mai puțin, care nu este bun”. Atunci „mângâierea nu este adevărată, este «prefăcută»”. Un alt lucru pe care l-a subliniat Suveranul Pontif a fost acela că „mângâierea autentică este un soi de confirmare a faptului că facem ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, că mergem pe căile sale, adică pe căile vieții, bucuriei, păcii. De fapt, discernământul nu se referă pur și simplu numai la bine sau la binele maxim posibil, ci la ceea ce este bine pentru mine aici și acum: la asta sunt chemat să cresc, punând limite altor propuneri, atrăgătoare dar ireale, pentru a nu fi înșelat în căutarea adevăratului bine”. De asemenea, Suveranul Pontif a mai făcut recomandarea de a ne examina conștiința zilnic „pentru a vedea ce se întâmplă astăzi” în inima noastră și „a învăța să citim în cartea inimii noastre ce s-a întâmplat în timpul zilei. Faceți asta, numai două minute, dar vă va face bine, vă asigur”.
Rugăciunea nu este o fugă de propriile îndatoriri, dimpotrivă este un ajutor pentru a realiza acel bine pe care suntem chemați să-l facem, aici și acum.
Actualitatea creştină, nr. 1/2023, Anul XXXIV, p. 23.
