De la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea în România, la București în mai 1999, amintesc zicerea sa rostită în fața membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: O vizită de neuitat, România. Aici am trecut pragul speranței.
În mintea mea de tânăr preot, pragul speranței avea semnificații multiple. Marele Jubileu din anul care încheia mileniul al II-lea și deschidea mileniul al III-lea era pragul pe care creștinătatea avea să-l treacă amintindu-și de cei 2.000 de ani de la Nașterea Mântuitorului. Retrospectiv privind, era anul în care se împlinea intuiția cardinalului Stefan Wyszyński că Ioan Paul al II-lea va duce Biserica în mileniul al treilea. Pragul speranței mai făcea trimitere la eseul realizat de Vittorio Messori, renumit jurnalist italian, cu Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1994, eseu în care papa răspundea la o multitudine de întrebări puse sub titlul Să trecem pragul speranței. Apoi, nu în ultimul rând, biografia cea mai completă a vieții lui Ioan Paul al II-lea, scrisă de George Wiegel și publicată în 1999, respectiv 2001, intitulată Martor al speranței.
Peste toate, se cuvine să amintim și contribuția însemnată adusă de teologul Karol Wojtyła la elaborarea Constituției Conciliului Vatican al II-lea: Gaudium et spes („Bucurie și speranță”). În aula conciliară, de-a lungul procesului de formare a documentului, ne-a lăsat modul său de a trăi speranța: „Ar trebui să vorbim lumii în aşa fel încât să nu considere că dăm lecţii în mod autoritar, cât mai ales să încercăm împreună cu lumea să aflăm dreapta şi adevărata soluţie la gravele şi dificilele probleme ale vieţii umane. Nu se pune în discuţie faptul că adevărul este deja cunoscut, ci modul în care lumea îl va afla pentru sine şi îl va asuma” (A. S. III, V din 21.10.1964). Iată grija teologului și a păstorului. Din Gaudium et spes aflăm că „numai în misterul Cuvântului Întrupat se luminează cu adevărat misterul omului (…)”.
Iată de ce a reușit papa să treacă pragul speranței chiar la București, în mai 1999. Toți eram împreună în lumina misterului lui Cristos. Iar pragul speranței de curând trecut a făcut ca mulțimea de creștini să strige: Unitate, unitate, unitate. În acel an 1999, papa avea să treacă prin Poarta Sfântă în Noaptea de Crăciun, însă pragul porții speranței fusese deja trecut în acele zile frumoase de mai, când un papă a pășit pentru prima dată în Grădina Maicii Domnului. Atunci a început mileniul al treilea.
După aproape o mie de ani de la ruptura din sânul Bisericii, cel venit cu autoritatea Apostolului Petru de la Roma se găsea împreună cu ceata creștină pecetluită de spiritul Apostolului Andrei.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 5/2024, Anul XXXV, p. 22.
