Am început luna ianuarie și ne-am luat rămas-bun de la vechiul an 2024 cu toate amintirile noastre mai bune și mai puțin bune, și am pășit cu speranță în noul an 2025.

Dumnezeu ne-a oferit tuturor multe binecuvântări în ultimul an. Pentru toate binefacerile sale trebuie să-i fim recunoscători. Trecerea de la un an la altul reprezintă totdeauna o bună ocazie pentru noi, oamenii, să pășim spre viitor cu speranța că timpul ce ne stă în față va aduce numai bine. Succesiunea anilor ne motivează să fim mai buni, ne inspiră să ne trăim viața cu responsabilitate și cu bucurie nouă. Ca în fiecare an nou, sperăm ca și acesta să ne aducă tuturor fericire, sănătate și motivații de a face binele.

Adesea, la începutul anului ne luăm noi hotărâri. Să ne străduim să fim sinceri, indiferent dacă lucrăm, studiem sau ni se încredințează vreo altă misiune. Trebuie să avem credință și încredere în noi înșine pentru a depăși orice griji sau dificultăți.

Obișnuim ca la începutul unui an nou să facem multe planuri, și ne gândim la carieră, la profesie, la educația copiilor, dar mai ales ne gândim la bunăstarea materială și la sănătatea noastră. Și este firesc să ne gândim la aceste aspecte, toate fiind importante pentru o viață senină și liniștită. Dar o persoană nu are doar un trup, ci are și un suflet. Prin urmare, este important să acordăm atenție vieții noastre spirituale în noul an, pentru că și sufletul trebuie să se bucure de o îngrijire deosebită.

Toate își au timpul lor, ne spune autorul cărții Qohelet (cf. 3,1-8). Cu multă răbdare și încredere în Dumnezeu am trecut pragul Anului Nou, având înaintea noastră multe de realizat. Apostolul Paul, scriind creștinilor din  Filipi, le spune: „eu un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte. Urmăresc scopul, răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus” (Filipeni 3,13-14).

„Ianuarie” își ia numele de la zeul latin Janus. El este de obicei reprezentat cu două fețe. O față privește înainte, cealaltă înapoi. El este zeul începutului și al sfârșitului. Viața are întotdeauna două fețe, rareori este monotonă și niciodată univocă: există începuturi și sfârșituri, lumină și întuneric, bucurie și tristețe, viață și moarte. Rareori este tot binele și rareori tot răul.

La începutul unui nou an, la fel ca Janus, privim în două direcții: înainte și înapoi. Și sperăm că fiecare dintre noi vede multe lucruri frumoase și constructive: Experiențe care trezesc recunoștință și mulțumire, tandrețe pe care am trăit-o cu prietenii, momente în care credința ne-a oferit sprijin și o nouă încredere. Și da, există și multe motive de îngrijorare: cum ne vor afecta viața crizele globale?

Dar în mijlocul acestor îngrijorări, pe care fiecare dintre noi le are, am sărbătorit Crăciunul și am auzit: Dumnezeu s-a făcut om. El este printre noi ca însoțitor al nostru în toate călătoriile vieții – ieri și astăzi, în anul vechi și în cel nou.

Chiar dacă în momentul de față există multă beznă în lume (războaie, crize etc.), să încercăm să începem anul 2025 cu multă încredere și speranță. Nimeni nu știe ce ne va aduce noul an. Prin urmare, să-l punem cu încredere în mâinile lui Dumnezeu.

Toată lumea se întreabă ce va urma, cum va fi noul an… Mulți își pun întrebări care, având în vedere situația actuală din țara noastră, provoacă incertitudine, chiar teamă. Noul an se află în fața noastră ca o pagină albă pe care trebuie să o completăm personal. În calitate de creștini, știm că Dumnezeu merge cu noi, că este alături de noi dacă ne deschidem față de El. Acest lucru poate reduce și relativiza multe temeri.

Citim un verset în cartea Proverbelor, care se regăsește și într-un proverb: „Multe sunt gândurile din inima omului, dar planul Domnului, acela se împlinește” (Proverbe 19,21), „omul propune, Dumnezeu dispune”.

Să avem certitudinea că, orice ne-ar aduce viitorul, Dumnezeu este alături de noi și ne călăuzește pașii. Să îndrăznim să-l îmbrățișăm pe Dumnezeu și planurile pe care le are pentru noi în anul 2025.

Avem în față un an întreg format din: 52 de săptămâni, 365 de zile, 8.760 de ore, 525.600 de minute, 31.536.600 de secunde de timp…  Atât de mult timp! Depinde de noi să facem ceva semnificativ cu el.

Ascuns între viață și moarte, acest cadran solar conține un îndemn urgent de a avea mereu în vedere sfârșitul vieții. Cuvintele atribuite Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea ne pot oferi câteva îndrumări în această privință: „Să nu ne asumăm prea multe. Este suficient să căutăm binele în mod pașnic și liniștit în fiecare zi, la fiecare oră, dar fără exagerare sau nerăbdare.”

Așadar, să pășim cu speranță în Anul Nou!

De câteva zile, Sfântul Părinte Francisc a deschis Poarta Sfântă a Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, începând astfel Jubileul Anului 2025. Vom trăi un an sfânt. Conform unei vechi tradiții, celebrarea anului jubiliar are loc la fiecare douăzeci și cinci de ani. Mottoul programului pentru Anul Jubiliar 2025 este „Pelerini ai speranței”.

Anul Sfânt va fi marcat de speranța în Dumnezeu. Să ne ajute să regăsim încrederea necesară în Biserică, în societate, în relațiile interpersonale și în problemele internaționale, în promovarea demnității persoanei umane și în respectul pentru creație. Să ne angajăm fiecare în felul nostru și să trăim Anul Jubiliar ca un anotimp al harului lui Dumnezeu.

Am găsit o binecuvântare irlandeză de Crăciun care ne-ar putea însoți în noul an. Poate ați putea medita asupra ei; ne poate spune atât de multe și cred că reflectă mult din ceea ce ni s-a întâmplat în ultimul an și la ce ne putem aștepta în noul an:

„Nu-ți doresc ca suferința să te cruțe, nici ca drumul tău viitor să aducă întotdeauna trandafiri, nici ca vreo lacrimă amară să-ți mai cadă pe obraz, nici ca vreo durere să te chinuie.

Ci mai degrabă:

Să păstrezi mereu cu recunoștință amintirea zilelor bune.

Să treci prin încercări cu curaj, chiar și atunci când crucea îți apasă pe umeri, chiar și atunci când lumina speranței se stinge.

Ce îmi doresc pentru tine:

Ca fiecare dar al lui Dumnezeu să crească în tine, să ai un prieten care să fie demn de prietenia ta.

Și ca în bucurie și în tristețe, zâmbetul copilului lui Dumnezeu întrupat să te însoțească!”

Cu aceste gânduri în inimă, vă dorim tuturor celor care veți citi și în anul 2025 revista Actualitatea creștină un an 2025 binecuvântat și plin de haruri.

Fie ca Anul Nou să fie plin de pace, prosperitate și iubire!

Fie ca apropierea și atenția Sfintei Fecioare Maria să vă  însoțească și să vă ocrotească.

Cu binecuvântarea noastră arhierească!

Aurel Percă

Arhiepiscop  Mitropolit de București


Editorial – Actualitatea creştină, nr. 1/2025, Anul XXXVI, p. 3-4.

Show Buttons
Hide Buttons