În acest timp liturgic pe care îl celebrăm, Adventul, și în care ne pregătim pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, Biserica ne-o prezintă pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, pe care Dumnezeu a ales-o să fie Mama Fiului său, Isus.
De altfel, Adventul este un timp marian, un timp în care ne amintim că Maria a purtat în propria ființă așteptarea și speranța umanității. Adventul ne vorbește despre prima venire a lui Isus în istoria omenirii. Sfânta Fecioară nu numai că a așteptat, împreună cu poporul său, această venire, dar a făcut-o posibilă pentru că ea este Mama Celui așteptat. Adventul ne vorbește despre a doua venire a lui Cristos, când El va aduce eliberarea și mântuirea definitive. Maria anticipă acest viitor pe care Biserica îl așteaptă. Ea este acum ceea ce Biserica va fi când Domnul va veni.
În centrul Adventului celebrăm sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, Patroana principală a Arhidiecezei noastre.
Inefabilis Deus este enciclica prin care Papa Pius al IX-lea, în 1854, proclama solemn Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria. Scria Suveranul Pontif:
„Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” (CBC 491). Apostolul Paul, în scrisoarea către Efeseni, vorbește despre această demnitate la care au fost ridicați toți oamenii „înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui” (1,4).
Maria este Neprihănit Zămislită pentru că nu i-a spus niciodată „nu” lui Dumnezeu, și ceea ce îl contaminează pe om este tocmai „nu”-ul spus Domnului. Cartea Genezei ne vorbește despre acel „nu” de la origini al omului, când el a preferat să se privească pe sine și nu pe Creatorul său, considerând că își este suficient sieși, evitând privirea lui Dumnezeu. Din acel moment a început să cunoască frica, să se ascundă, să acuze pe cel de alături. Acuzând pe alții și neavând curajul să ne privim pe noi înșine, este semnul evident al îndepărtării de Dumnezeu.
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri ne amintește istoria unei femei – singura care a fost concepută fără păcat – care nu vine în această lume departe de Dumnezeu pentru că a acceptat să asculte Cuvântul Domnului încă de la început. De aceea, Maria este numită de Sfinții Părinți ai Bisericii „Noua Evă”, cea care nu a ascultat de glasul celui rău, ci numai de Cuvântul lui Dumnezeu.
„După cum spune Sfântul Irineu, «prin ascultare a devenit cauză de mântuire pentru sine și pentru întreg neamul omenesc». De aceea multor părinți din vechime le place să afirme în propovăduirea lor că „nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei; ceea ce a legat fecioara Eva prin necredință a dezlegat Fecioara Maria prin credință” (Lumen gentium, nr. 56).
Când Dumnezeu vine să locuiască printre noi, se face om ca și noi. Și acest lucru a fost posibil prin acel „da” pe care Maria l-a rostit în momentul Buneivestiri. Astfel și-a început Isus viaţa omenească, în sânul unei mame. Nicolae Cabasila, un mistic şi scriitor bizantin, spune, într-o scriere a sa, că Dumnezeu, până când a găsit o mamă, era ca un rege în exil, un străin „fără cetate”. Numai datorită faptului că Sfânta Fecioară, în deplină libertate, a acceptat propunerea Arhanghelului Gabriel la Bunavestire, Dumnezeu a putut să se întrupeze în sânul ei.
Neprihănita Zămislire înseamnă acest spațiu uman intact, necontaminat de păcat. Astfel, Dumnezeu a pregătit-o pe Maria pentru ca ea, într-o zi, să devină Născătoare de Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, cuvântul îngerului a tulburat inima Mariei și a suscitat întrebări: „Cum va fi aceasta?” (Lc 1,34).
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu creează stupoare și nu „tulbură”, înseamnă că nu este ascultat și cu inima. Nu putem rămâne indiferenți în fața Cuvântului lui Dumnezeu, nu este posibil să-l ascultăm fără a fi atinși în profunzimea ființei noastre. „Nu te teme” (Lc 1,30) îi spune îngerul Gabriel Mariei. De câte ori răsună în Sfânta Scriptură aceste cuvinte! Este invitația plină de iubire a lui Dumnezeu de a nu ne lăsa stăpâniți de frică. Astăzi, se pare că frica domină multe inimi și viața multor oameni: frica de viitor, de boală, de bătrânețe, frica de moarte. Cel care păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, asemenea Mariei, se bucură de prezența Duhului Sfânt.
În viața fiecăruia dintre noi este o istorie, un drum de mântuire făcut din „da” și „nu”. Uneori suntem experți în jumătăți de măsură și ne prefacem că nu înțelegem bine ceea ce Dumnezeu ne cere sau conștiința noastră ne sugerează. Și pentru a nu spune un „nu” categoric, căută scuze: „Da, dar nu astăzi… mâine”. Acest lucru ne îndepărtează de un „da” adevărat, ne îndepărtează de Dumnezeu și ne conduce spre acel „nu” al păcatului. Astfel, închidem poarta binelui, iar Cel rău profită de acest lucru. În schimb, fiecare „da” spus lui Dumnezeu, deschide un nou drum de mântuire.
Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită să ne ajute să spunem și noi, asemenea ei, zilnic: „Fie mie după Cuvântul Tău!” (Lc 1,38). Și să-i cântăm, cu antifona mariană a Adventului, care o proclamă Neprihănită: „Toată frumoasă ești, Marie, și prihană strămoșească nu este în tine!”.
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 12/2017, Anul XXVIII, pag. 3-4.
