Gata! S-au încheiat vacanțele. Prin familii s-a instalat deja un freamăt anume, specific lunii septembrie: se fac pregătiri pentru copiii și tinerii care urmează să înceapă în curând școala (se verifică hainele, se cumpără rechizitele, se răsfoiesc caietele de anul trecut pentru o reamintire a celor învățate), gospodinele fac aprovizionările și pregătesc conservele (zacusca, compoturile, murăturile) pentru iarnă. Cu alte cuvinte, momentul de față este unul care ne îndreaptă privirea spre timpul ce se deschide înaintea noastră. Or, în acest timp intrăm cu inima îndoită. Pe de-o parte îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că, în ciuda secetei accentuate, am fost binecuvântați cu cele necesare hranei. Pe de altă parte, evenimentele care se petrec în jurul nostru stârnesc în noi neliniști: Cum vor evolua lucrurile în Ucraina? Cum va evolua pandemia? Vom avea căldură la iarnă? Vom putea să le procurăm copiilor și tinerilor un climat propice pentru ca să poată învăța în tihnă?
Noi, creștinii, avem un suport extraordinar de speranță în sărbătorile care se celebrează în această perioadă: în sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) ne întărim în convingerea în sprijinul pe care Dumnezeu ni-l oferă prin Sfânta Fecioară Maria, Mama Fiului Său, dar și Mama noastră, sprijin concretizat în solidaritatea sa cu suferințele fiilor ei, evocată în sărbătoarea Sfintei Fecioare Îndurerate (15 septembrie); în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, sărbătoarea Paștelui de toamnă (14 septembrie); în sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael (29 septembrie), cei care ne apără în luptele și încercările vieții noastre.
O convingere puternică ne vine și din cuvintele pline de mângâiere ale Psalmului 23 pe care îl recităm cu multă încredere în clipele grele de încercare. Psalmistul spune: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paște pe pășuni verzi, mă conduce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul. Mă călăuzește pe cărări drepte de dragul numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine… Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Domnul este păstorul meu,/ nu voi duce lipsă de nimic;/ el mă paște pe pășuni verzi,/ mă conduce la ape de odihnă,/ îmi înviorează sufletul./ Mă călăuzește pe cărări drepte de dragul numelui său./ Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,/ nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine… (Ps 23,1-4)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 9/2022, Anul XXXIII, p. 24.
