Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni (Fap 5,29)
În fiecare zi poți întâlni persoane care te încântă prin trăirea vieții lor, pe când alții te pun pe gânduri, dacă într-adevăr ei își trăiesc în viața de zi cu zi convingerea pe care o mărturisesc altora.
Într-o zi am avut ocazia și bucuria de a mă întâlni cu un profesor universitar cu care am discutat despre cultura africană. În timpul discuției, ajungând la subiectul despre religie, spiritualitate, dumnealui, pentru a mă ajuta să înțeleg cum este privită de oameni credința în Domnul nostru Isus Cristos, afirmă: Credința în Fiul lui Dumnezeu este ca atunci când porți un sacou. Cât timp am o bunăstare materială, am un loc sigur de muncă, am o poziție socială, port sacoul; în schimb, când în viața mea apar greutățile ca foametea, războiul, lipsa unui loc de muncă, atunci îmi dau jos sacoul. Oamenii acționează în acest fel, deoarece pentru ei credința nu a avut de la început ca scop întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, ci a avut ca țintă materia, ceea ce este trecător.
Este un exemplu grăitor! A crede că această situație este doar în contextul Africii este greșit. Ea este prezentă în întreaga lume. Și creștinii din România se confruntă cu această problemă. Acest exemplu ne ajută să înțelegem de unde trebuie să pornim conversația atunci când ne întâlnim cu creștinii. Este o muncă de evanghelizare care necesită mult timp și multă dăruire din partea tuturor celor care fac parte din Biserică. Creștinul trebuie să treacă de pe pragul credinței materialiste pe cel al trăirii în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele.
Această trăire, prima dată, trebuie să o practicăm noi și nu să o impunem celorlalți. Fiind luna iunie, este un moment oportun să fim un exemplu viu pentru copii. În loc să le spunem: „Du-te la Biserică! Roagă-te!”, să zicem: „Hai că vin cu tine la Sfânta Liturghie! Să ne rugăm împreună!” Copiii văd cum ne trăim credința. Dacă le spunem să practice credința, iar noi stăm acasă la televizor sau dormim, să nu ne mirăm că vor vedea credința în Domnul nostru Isus Cristos ca pe o îngrădire a libertății. Cei mici doresc să fie cu cei pe care îi iubesc. De aceea, părinții sunt primii evanghelizatori ai celor mici și cei care ajută Sfânta Biserică să arate că în familie e posibilă trăirea comuniunii cu aproapele și cu Dumnezeul milostivirii.
Timpul nu este pierdut, iar credința nu este un sacou uitat de Dumnezeu în dulap; de aceea să facem pasul pe Calea care ne duce spre Pâinea vieții.
Actualitatea creştină, nr. 6/2022, Anul XXXIII, p. 26.
