Vare, soare, concedii… cum ne purtăm creștinismul pe poteci umbroase de munte ori pe plaje fierbinți, pe la festivaluri și prin toate distracțiile de sezon? Ne luăm vacanță și de la credință, ori ne luăm credința cu noi în vacanță?
Ne este la îndemână să rămânem creștini în concediu când credința nu e povară, nici împlinirea unor reguli, nici bifarea unor gesturi, ci respirație firească prin care:
- tânjim după spații și timpuri de liniște, pentru a ne uita mai atent la noi și la Cristos, pentru a ne (re)culege El din cele patru zări în care ne-au împrăștiat de-a lungul anului preocupările, responsabilitățile și greutățile noastre – vrem pace, liniște, tihnă, odihnă;
- îl căutăm și-l găsim pe Isus în toți și în toate, fără a depune vreun efort special – înlocuim țâfna cu răbdarea când ne întârzie zborul, superioritatea cu umilința dacă ni se pare că nu se face toată lumea preș înaintea portofelului nostru, atașarea încrâncenată de propriile așteptări cu detașarea senină de ele dacă nu ne iese totul cum am calculat cu luni bune înainte;
- încredințăm Domnului inclusiv planurile noastre de vacanță și primim totul ca venind din mâinile Lui – și dacă nu iese totul cum am visat, mulțumim și trecem mai departe cu libertatea sufletului a cărui fericire nu stă în schimbarea meniului la restaurant, nici în starea vremii, nici în calitatea serviciilor turistice primite, ci în unirea cu Isus, oriunde, oricum, oricând.
Dăm concediu credinței noastre, ca și când am avea nevoie de o pauză de Dumnezeu așa cum avem nevoie de o pauză de muncă, pentru că ne istovește, dacă:
- trăim vacanța ca evadare din credință, din evlavie, din spiritul de rugăciune și, în ieșirile noastre în lume, uităm complet de El, cel sărac, smerit și cast – dansăm pe mese prin cluburi, ne mândrim cu goliciunea noastră pe plajă, cu numărul de shoturi de tequila și de cuceriri amoroase, cu predicarea agresivă a frivolității, ca și când fidelitatea față de Evanghelie ar intra în stand by în vacanță;
- facem din excursiile noastre pompoase prilej de fală, probă de narcisism și de elitism financiar – cine-i mai tare ca noi care ne petrecem vara prin Belize, bântuim pe poteci tropicale prin Peru și ne dăm cu parapanta în Mont Blanc?
- ne epuizăm în nopți pierdute, în directuri pe Facebook din destinații exotice, în plăcerile trupului prin all inclusive-uri de patru stele, iar concediul de odihnă devine spațiu de oboseală, de alergătură bezmetică, de nestat locului o clipă – dar inima noastră rămâne tot mai goală și mai neîmplinită, fiindcă degeaba îi spunem noi „mânâncă, bea și te desfătează” (Lc 12,19) câtă vreme ea nu se poate odihni și liniști cu adevărat decât în Domnul.
Bonus! Ia-l pe Isus cu tine în vacanță! Caută-l și găsește-l acolo unde ești, ca să te caute și să te găsească și El pe tine, de Acolo de unde este.
„Nu calea contează, ci cum o parcurgem” (Fer. Vladimir Ghika).
Claudia Stan
Actualitatea creştină, nr. 8/2018, Anul XXIX, pag. 23.
