În aceste zile, mai precis în sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi (4 octombrie) se încheie Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației (1 septembrie – 4 octombrie), zi propusă de Sfântul Părinte Papa Francisc ca „un moment special pentru toți creștinii de a se ruga și a se îngriji împreună de casa noastră comună”. De altfel, în enciclica sa intitulată Laudato si’, Sfântul Părinte ne reamintea cântarea absolut minunată a Sfântului Francisc de Assisi care ne chema să ne „reîmprietenim” cu creația și cu fiecare creatură în parte.
Și totuși, autorii biblici au compus cu mult înaintea Sfântului Francisc astfel de cântări (vezi, de exemplu, Ps 8, Iob 38 sau Rom 8,19-24a) menite să evoce, pe lângă frumusețea creației, măreția lucrării și a grijii lui Dumnezeu față de înfăptuirile sale. Între aceste cântări se află și Psalmul 104, care contemplă „în amănunt” intervenția creatoare și ocrotitoare a lui Dumnezeu în univers. Potrivit autorului biblic, viața în natura creației nu este altceva decât o împlinire armonioasă a voinței lui Dumnezeu. Poetul spune: Doamne, Dumnezeul meu, tu ești nemărginit de mare. Tu întinzi cerurile ca pe un cort, îți așezi pe ape lăcașurile tale, îți faci carul din nori, umbli pe aripile vântului…
Tu ai așezat pământul pe temeliile sale, ca să nu se clatine în veci. Tu faci să țâșnească izvoarele în văi și ele se strecoară printre munți. Ele adapă toate viețuitoarele câmpului… Tu lași să cadă din lăcașurile tale ploaie peste munți; tu saturi pământul cu rodul lucrărilor tale. Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri în folosul omului, ca el să scoată hrană din pământ: vinul care înveselește inima omului, untdelemnul care face să strălucească fața sa și pâinea care întărește inima omului.
Tu aduci întunericul și se face noapte: atunci mișună toate fiarele pădurii, puii de lei rag în căutare de pradă și cer hrana lor de la Dumnezeu. Toate așteaptă de la tine, ca să le dai hrană la vreme potrivită. Tu le dai hrană, iar ele o adună, tu îți deschizi mâna și ele se satură de bunătăți. Dacă îți ascunzi fața, ele își pierd puterea, dacă le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. Tu îți trimiți Duhul tău și ele vor fi create, și vei reînnoi fața pământului.
Slava Domnului să rămână în veci!
Tu ai așezat pământul pe temeliile sale,/ ca să nu se clatine în veci./ Tu faci să țâșnească izvoarele în văi/ și ele se strecoară printre munți./ Ele adapă toate viețuitoarele câmpului…/ Tu lași să cadă din lăcașurile tale ploaie peste munți;/ tu saturi pământul cu rodul lucrărilor tale. (Ps 104,5.10-11.13)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 10/2022, Anul XXXIII, p. 24.
