Citind despre viața Fericitului Vladimir Ghika, întotdeauna atenția stăruie asupra unui detaliu: Monseniorul s-a născut în ziua de Crăciun! M-am întrebat deseori cum își va fi petrecut el această zi care este și ziua Nașterii Domnului. Cu ce gânduri o întâmpina, cu ce sentimente o trăia?
Din capul locului trebuie însă precizat că, în iarna anului 1873 când s-a născut el, părinții micului Vladimir nu au asociat venirea lui pe lume cu ziua de Crăciun. Credincioși ortodocși fiind, pentru ei data nașterii era, conform calendarului iulian, 13 decembrie. Abia mai târziu, când familia s-a mutat la Toulouse, în Franța, asocierea a devenit evidentă.
Din pricina unei modestii înnăscute, referirile la această coincidență sunt relativ rare în scrierile Fericitului Vladimir, dar o autobiografie din perioada trecerii la catolicism ne arată că el vedea aici un mare har: „Născut în ziua de Crăciun 1873 din părinți pentru care nu-l pot binecuvânta îndeajuns pe Dumnezeu…” – scrie Monseniorul într-o autobiografie din 1901/1902, păstrată în Arhiva Ghika de la ARCB.
Cu ajutorul cercetătorilor Luc Verly și Iulia Cojocariu, am adunat din același fond pasaje din corespondență unde apare cuvântul „Crăciun” (Noël, de fapt, corespondența fiind în franceză). O astfel de menționare găsim într-o scrisoare de la Jacques Maritain, care îi scrie Monseniorului chiar în ajunul Crăciunului, în 24 decembrie 1922, încheind cu tradiționalele urări pentru sărbătoarea de a doua zi (indirect, avem aici o confirmare a modului impecabil în care funcționa poșta pariziană în acele vremuri!). Tot în acest epistolar găsim și o felicitare semnată de soții Maritain: A vous nos vœux respectueux, et notre tendre affection, in Christo REGE. Jaq. et Raïssa[1] (Crăciun 1927). Iar în 1934, epistolarul ne face părtași la o mică încurcătură de Crăciun: într-o scrisoare de la jumătatea Adventului, Jacques Maritain se scuza spunând că îl credeau pe Ghika la Bruxelles la fratele lui, Dimitrie, și că din această cauză făcuseră deja alte aranjamente pentru Liturghia de la miezul nopții. Monseniorul le răspunde în 18 decembrie: Je ne passe pas Noël à Bruxelles, parce que c’est mon frère qui le passe à Paris. Si je ne vous revois pas d’ici là, tous mes vœux de fête, et ma meilleure bénédiction…[2]
Corespondența cu familia fratelui său, și în special cu Élisabeth Ghika, ne oferă și ea detalii relevante. De Crăciun urările se succed regulat, de la distanțe mai mici sau mai mari: Dărmănești 1923; București 1926; Roma 1930; bordul vaporului „Anversville” în drum spre Congo, în 1934. Scrisoarea trimisă de pe ocean cuprinde și o referire directă la ziua de naștere a Monseniorului în conexiune cu Nașterea Domnului: „Je remercierai bien l’Enfant-Dieu – îi scrie cumnata Élisabeth – qui a permis que vous naissiez le même jour que Lui pour Le donner aux âmes qu’Il a mises sur votre chemin…”[3]. Élisabeth vorbea din proprie experiență, căci ea se convertise grație Monseniorului, în 1926, iar cu ocazia Crăciunului din acel an îi scrisese: „Dans trois jours sera Noël et mon premier Noël chrétien et votre 53e anniversaire…”[4].
Tot Élisabethei îi datorăm și o descriere la persoana I a modului în care își petrecea Crăciunul Vladimir Ghika. Încercând să explice de ce nu scrie mai mult, Monseniorul povestește:
„Pour vous donner une idée de l’emploi de mes journées […], je citerai (il est vrai que c’est un maximum) la veille de Noël… cela a commencé vers 4 h du matin ; vers 6 h, messe ; confessions venant couper l’action de grâces elle-même ; conférence […] dans la plus grande partie de la matinée ; commissions hâtives, bréviaire lu dans le métro ; de 2 h à 10 h ¾ du soir confessions quasi-ininterrompues ; après 11 h offices ; à minuit, messe conventuelle : à 2 h ¼, ma triple messe finissant entre 3 h ½ et 4 h ; total : de 4 h du matin à 4 h du matin, en fonctionnement continu ; … soit 24 h, assez distantes des 3 huit de l’ouvrier moderne… Après quoi trois heures de sommeil environ pour pouvoir aller porter à une malade à 8 h sa communion de Noël.”[5]
Impresia generală este că Monseniorul nu-și serba ziua de naștere ca pe o aniversare propriu-zisă, cu tort cu lumânări și tot restul, ci făcea mai degrabă din ea un prilej de a medita, în inima lui, și de a îndrepta privirile celorlalți asupra Dătătorului vieții, venit în lume ca să trăiască printre noi. Ne-o confirmă tot o mărturie a Élisabethei, într-o scrisoare trimisă părintelui Schorung în 26 august 1957:
„Durant un de ses deux voyages au Japon il avait célébré ses 3 Messes de Noël dans une léproserie, où chaque malade, chrétien ou non, lui avait demandé sa bénédiction. Il savait bénir en japonais, et dire également le Pater. Tous les malades possédant encore un souffle de voix avaient voulu chanter durant la Messe.”[6]
[1] „ Vă transmitem urările noastre respectuoase și afecțiunea noastră plină de duioșie, in Christo REGE. Jaq. și Raissa”. Arhiva Vladimir Ghika/ARCB (trad. n.).
[2] „Nu fac Crăciunul la Bruxelles, pentru că fratele meu îl face la Paris. Dacă nu vă mai văd până atunci, toate urările mele și cea mai bună binecuvântare…” Arhiva Vladimir Ghika/ARCB (trad. n.).
[3] „Îi voi mulțumi Pruncului Dumnezeu care ți-a îngăduit să te naști în aceeași zi cu El ca să-L dăruiești sufletelor pe care ți le-a așezat pe cale…” Arhiva Vladimir Ghika/ARCB (trad. n.).
[4] „ În trei zile va fi Crăciunul, și primul meu Crăciun creștin și aniversarea ta de 53 de ani….”. Arhiva Vladimir Ghika/ARCB (trad. n.).
[5] „Ca să-ți dau o idee despre programul zilelor mele […], voi cita (adevărat că este un maximum) ajunul Crăciunului . A început pe la 4 dimineața; pe la ora 6 liturghie; spovezi care au scurtat și aducerea de mulțumire; conferință […] în cea mai mare parte a dimineții; comisioane făcute în grabă, breviarul citit în metrou; de la ora 2 până la 10¾ seara, spovezi cvasi-neîntrerupte; după ora 11, oficiul; la miezul nopții, liturghia conventuală; la 2¼, tripla mea liturghie, terminată între 3½ și 4; total: de la 4 dimineața până la 4 dimineața în funcționare continuă; adică 24 de ore, destul de departe de cele 3 × 8 ale muncitorului modern. După care, cam trei ore de somn, ca să pot merge să-i duc unei bolnave, la ora 8, împărtășania de Crăciun.” Scrisoare către Élisabeth Ghika din 3 ianuarie 1925, apud Francisca Băltăceanu et al., Vladimir Ghika – profesor de speranță, Editura ARCB 2013, p. 269.
[6] „În timpul uneia din cele două călătorii în Japonia și-a celebrat cele 3 Liturghii de Crăciun într-o colonie de leproși, unde fiecare bolnav, creștin sau nu, îi ceruse binecuvântarea. El știa să binecuvânteze în japoneză și, de asemenea, să spună Tatăl nostru. Toți bolnavii care încă mai aveau un fir de voce au ținut să cânte la Liturghie.” Arhiva Vladimir Ghika/ARCB (trad. n.).
Liana Gehl
Actualitatea creştină, nr. 13/2024, Anul XXXV, p. 20.
