Loc predilect al Arhiepiscopului Netzhammer
Satul catolic Costinești a fost întemeiat de germanii emigrați din sudul Rusiei în Dobrogea, în anul 1896, pe moșia lui Emil Costinescu, om politic și mare proprietar de pământuri. Coloniștii și-au numit noua lor așezare Klein, apoi Büffelbrunnen („Fântâna bivolilor”), în timp ce turcii îi spuneau Mangea Punar, iar românii Schitu. În documentele Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, ca și în monumentala operă a lui Netzhammer Episcop în România (2 vol., Ed. Academiei Române, 2005), localitatea apare ca Mangea Punar sau Mangeapunar.
Îndată după sosirea lor pe aceste meleaguri, catolicii germani au delimitat, în centrul satului, locul pentru biserică, casă parohială și școală. Deși în cea mai mare parte erau agricultori, comunitatea numărând doar câțiva meșteșugari (dulgheri, rotari etc.), și-au proiectat și construit biserica și clădirile adiacente cu propriile forțe și resurse. Proiectul bisericii, făcut în anul 1903, ne arată dimensiunile nu chiar modeste ale acesteia: 17,5 x 7 m. Trei ani mai târziu, la 19 mai 1906, Arhiepiscopul Netzhammer poate nota: „De-a dreptul emoționantă a fost primirea la Mangea Punar, unde poporul a așteptat la intrarea în sat trăsura arhiepiscopului, escortată de o vreme încoace de tineri călare, și l-a însoțit la biserica frumoasă, proaspăt văruită” (Episcop, p. 100).
Se pare că Mangea Punar era localitatea predilectă a Arhiepiscopului de București, Raymund Netzhammer, dintre „satele sale din Dobrogea” (p. 52). Între anii 1906 și 1923, Netzhammer face cel puțin șase vizite la Mangea Punar. Pe lângă vizitele pastorale din anii 1911 și 1918, ocazie cu care miruiește câteva sute de copii și tineri, Netzhammer se oprește la Mangea Punar ori de câte ori are ocazia. Satul „frumos așezat într-un golf puțin adânc al Mării Negre, aflat sub oblăduirea parohului Bibiella din Constanța” (p. 100); „așezarea idilică de pe malul mării” (p. 315); „cât de aproape de mare este așezat în golful lin arcuit, și cât de afabil ne salută biserica spoită în alb cu clopotnița ei zveltă!” (p. 497); „la malul mării satul Mangea Punar, învăluit în verdeața pomilor. De pe turnul bisericii steagurile fluturau voioase” (p. 781) etc.
În anii următori, Mangea Punar devine o parohie catolică de sine stătătoare. Prospectus parociae („Darea de seamă a parohiei”) pe anul 1939 ne arată situația înfloritoare a comunității, dar și primele semne de îngrijorare. Parohia și filialele ei – Techirghiol, Eforie, Carmen Silva și Topraisar – numără 171 de familii cu 1.105 credincioși, păstoriți de Pr. Anton Hornung. Parohul oficiază 32 de botezuri, o căsătorie și opt înmormântări. Din păcate, în anul 1939 circa 40 de familii din Costinești și Techirghiol (peste 100 de credinicioși catolici) au plecat în Germania. În anul 1940 vor emigra aproape toți germanii catolici. Biserica va fi demolată în deceniul al cincilea al secolului trecut, în timp ce gospodăriile germanilor vor fi ocupate de populația românească, macedoneană, bulgară etc.
Din opera socială a germanilor catolici mai dăinuie astăzi doar „Școala germană” stăpânită abuziv de primărie. În zadar s-a luptat Arhiepiscopia de București, timp de zece ani, pentru recuperarea acestor bunuri ale sale, cu mare valoare spirituală. Justiția română s-a dovedit și de această dată îmbrobodită de interesele partinice…
Mons. Ieronim Iacob
Articol publicat în Actualitatea creștină, nr. 6/2021, p. 33.
