Cu ocazia Crăciunului din 1223, la alcătuirea ieslei, Sfântul Francisc a inclus animalele, boul și măgarul, sugerând astfel că bietele creaturi îl recunosc în Isus pe Fiul lui Dumnezeu, în timp ce oamenii nu.
Evanghelia nu menţionează prezenţa lor. Însă lucrarea apocrifă numită Pseudo-Matei, scrisă în latineşte prin veacul al VIII-lea sau al IX-lea, găsim aceste cuvinte în capitolul al XIV-lea: „La trei zile după nașterea Domnului nostru Isus Cristos, Preaslăvita Maria a ieșit din peșteră și a intrat în grajd, a pus copilul în iesle, iar boul și măgarul l-au adorat. Aşa s-au împlinit cele spuse de profetul Isaia: boul și-a recunoscut stăpânul şi măgarul ieslea domnului său (Is 1,3), aşadar animalele îl aveau în mijlocul lor şi-l adorau mereu.”
Textul apocrif preia cuvintele în care profetul Isaia pune pentru unica dată cele două animale împreună. Însă e important contextul. Profetul încearcă să dea o lecţie lui Israel: spre deosebire de bietele animale care-l recunosc pe Domnul, poporul încăpăţânat, neascultător, se abate de la căile sale (Cf. Is 1,4). Concluzia lui Isaia este dureroasă: animalele îşi ştiu stăpânul, nu şi poporul.
Prezenţa măgarului şi a boului la iesle este o implicită trimitere la versetele din prologul Evangheliei după Ioan: „A venit la ai săi, şi ai săi nu l-au primit.” Cuvântul veşnic se coboară din sânul Tatălui, vine în mijlocul poporului său şi intră într-o familie. Însă poporul lui Dumnezeu care trebuia să fie sânul găzduitor al Cuvântului este sterp. Ai săi nu-l primesc, ba mai mult, se leapădă de el. Misterul refuzului lui Isus din Nazaret se află în inima venirii sale printre noi. „Celor care l-au primit însă le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu.” Abia sub cruce Ioan vede că se împlineşte ceea ce a vestit la începutul evangheliei sale: „văzând Isus că stătea acolo mama Lui şi ucenicul pe care îl iubea” (In 19,26), îi încredinţează mamei un nou fiu şi ucenicului iubit, mama. Apoi adaugă: „Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o acasă la el” (In 19,27). Iată „stilul” cerut de Isus ca să vină la noi: de a fi mereu primitori, de a fi mereu recunoscători.
Sub chipul boului şi al măgarului, tradiţia orientală a întrevăzut neamurile păgâne care l-au primit pe Isus ca Domn. La iesle înţelegem cum tainei refuzului i se opune taina primirii. De ce nu, atunci când privim la altarul din biserică, să ne gândim la Isus care este depus în ieslea de paie a omenirii.
Asemenea bietelor animale, şi noi îl putem recunoaşte şi îl putem primi în Cuvânt, în Euharistie şi în taina săracilor, adică a celor mai nevoiaşi dintre noi.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 13/2022, Anul XXXIII, p. 12.
