Rolul mamelor în educație este bine-cunoscut, unul indispensabil. Dar care este rolul taților? Să aflăm răspunsul la această întrebare chiar de pe buzele copiilor, așa cum o arată un studiu realizat de agenția catolică Aleteia.
Pentru Carmil, în vârstă de 8 ani, „tatăl său nu se gândește doar la munca sa, ci își face timp pentru el și frățiorii săi, îi întreabă cum a fost peste zi la școală”. Daniel, în vârstă de 10 ani, pune accentul pe nevoia de a fi prețuit: „tata vorbește cu mine și îi pasă de ceea ce fac”. Sofia, în vârstă de șase ani, este bucuroasă că „tata o duce la școală, iar după-amiaza adună împreună lemne de foc pentru șemineu”. Claudiu este nerăbdător să vină seara, căci „tatăl îi spune mereu câte o poveste înainte de culcare”.
Emil, în vârstă de 4 ani, ne dezvăluie o altă fațetă a rolului patern: „tatăl o ajută pe mama și ea este bucuroasă”. De fapt, este un cerc virtuos, dragostea soțului față de soție se transmite implicit copiilor. Dorința de a avea un tată care să o facă fericită pe mama, și invers, se regăsește în multe răspunsuri ale copiilor.
O altă temă importantă privește ocrotirea specifică tatălui. Francisc spune că „tatăl se comportă cu tandrețe și aduce liniștea atunci când suntem speriați”, în timp ce Ines, mimând cu brațele larg deschise, spune că „tata ne iubește mult, mult de tot!”.
Dacă mama se află în relație cu copilul încă de la concepție, tatăl îl întâlnește la naștere. În mod firesc, el va fi cel care îl va conduce spre lumea exterioară. La întâlnirea cu realitatea. Într-un fel, tatăl – așa cum arată studiul semnat de Miljkovitch & Pierrehumbert cu titlul Le père est-il l’égal de la mère? – îl ajută pe copil să se depășească pe sine, îl scoate de sub protecția strictă a mamei și-l conduce la consolidarea siguranței de sine și a autonomiei. Un tată bun „face colibe, adună bureți din pădure, face munci ciudate, grădinărește, desenează hărți cu indicația locurilor în care pirații și-au ascuns comorile, îi îndrumă pe copii să descopere natura”.
La realizarea portretului de tată bun, copiii adaugă nevoia de a fi iubiți așa cum sunt: „tata nu este obsedat de notele de la matematică”, „știe să ne felicite pentru reușite”, „nu se mulțumește cu dojana, ne încurajează”. Părerea sa este foarte importantă în drumul de construcție a stimei de sine. Practic, relația activă tată-copil completează relația pasivă mamă-copil. Îndeplinindu-și menirea, tatăl aduce copilului încredere în sine și în capacitățile sale, seninătate și curajul de a ieși în lume.
Asta ne arată că îngrijirea relației soț-soție se răsfrânge din plin asupra rolului matern și a celui patern. Când părinții se înțeleg, copiii o duc bine, sunt beneficiarii stării lor de bine.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 6/2024, Anul XXXV, p. 22.
