Găsim o provocare pentru luna aceasta? Desigur! Iar pentru acest nou număr, m-am gândit la o acțiune care face parte din limbajul nostru și cu care uneori parcă „jonglăm” prea ușor: minciuna. Deși știm că este o acțiune greșită în sine, nu întotdeauna o alegem cu intenții rele. Mergând pe considerentul „scopul scuză mijloacele”, ne gândim să nu-i îngrijorăm pe părinți sau să nu-l supărăm pe frizer sau chiar să salvăm o situație. Chiar și unele studii au susținut că minciunile ajută la adaptare și sporesc șansele de supraviețuire.
Chiar dacă pe moment avem impresia că am câștigat o „luptă”, pe termen lung „războiul” se îndreaptă spre insucces. Unii cercetători au demonstrat că minciunile afectează negativ mintea și corpul. Motivele ar fi următoarele: minciuna crește nivelul de stres și declanșează în organism aceleași reacții ca stresul (ne asumăm un risc, riscăm să fim prinși și să avem parte de represalii); minciuna scade stima de sine (deși poate fi utilă pe moment, în timp poate deveni o povară, pe lângă apariția părerii de rău că am trădat încrederea cuiva, fapt care ne poate face să ne simțim mai puțin valoroși); minciuna dăunează relațiilor (descoperită, ea poate produce despărțiri și îndepărta prieteni; nedescoperită, poate duce la răcirea relației, întrucât există preocuparea pentru a nu fi prins); de asemenea, minciuna îți consumă energia (dacă construim ușor o minciună, nu este la fel de ușor ca ea să fie menținută, astfel, toate simțurile sunt angrenate).
Oamenii care optează pentru minciună se comportă ca și cum s-ar uita în stânga, în dreapta, înapoi, dar uită să privească în sus, spre Dumnezeu, care privește spre noi toți și căruia nu-i putem ascunde nimic. Dacă asumându-ne sinceritatea, îl atragem ca partener pe Dumnezeu, când mințim, rămânem singuri.
Pr. Marian Blaj
Oficiul pentru Pastorația Tineretului
Actualitatea creştină, nr. 8/2021, anul XXXII, p. 17.
