Certurile din sânul unui cuplu de logodnici se pot datora diferențelor de caracter, educație, cultură și religie. Însă de cele mai multe ori intră în joc faptul că fiecare logodnic dorește să-și protejeze personalitatea.
O temere mai mult decât firească este și aceea de a nu fi înghițit de personalitatea prea puternică a celuilalt ori chiar de a-și pierde libertatea. De aici ia naștere lupta deschisă sau ascunsă de a domina, de a testa cine este șeful în cuplu. O provocare aparte vine în cazul în care logodnicii au fost singuri timp îndelungat, dezvoltându-și astfel obiceiul de a face totul și de a lua decizii pe cont propriu.
Nici cauzele din afara cuplului nu trebuie subestimate. E posibil ca unul dintre logodnici să nu fie acceptat de viitorii socri. Părinților nu le vine ușor să-și dea copilul iubit în mâinile altcuiva. Ar vrea ca el sau ea să fie în tovărășia unui partener perfect. De aici provin comentariile, chiar avertismentele, privitoare la defectele constatate la ginere sau la noră, cu recomandarea ca fiul sau fiica să nu se lase „dus/ă de nas”.
Este posibil ca între familiile de origine să nu existe un acord cu privire la ospățul de nuntă, unii visând la o nuntă bogată (și costisitoare!), în timp ce alții ar prefera un eveniment mai sobru. Pregătirea nunții cere mai multă trudă decât pare la prima vedere, ceea ce poate duce la dispute între familii și între logodnici.
E de văzut dacă aceste neajunsuri sunt serioase sau minore. Dacă sunt serioase, este aproape evident că mariajul nu ar fi alegerea bună. Câte cupluri căsătorite se despart spunându-și că și-au dat seama încă din timpul logodnei că erau pe un drum greșit și regretă că nu au avut curajul să pună capăt atunci acelei relații! Și părinții pot ajuta la discernământ, în măsura în care nu aruncă propriile frustrări asupra copiilor, ci aduc cu smerenie un sfat bun, o lumină senină.
Dacă disputele au cauze minore, dacă logodnicii se ceartă pentru fleacuri, atunci nu se pot împiedica de o părerea diferit sau contrară, nu trebuie să le fie frică de alteritate. Înainte de a deveni „un singur trup” e nevoie de adaptare, de convertire a unuia către altul. Inevitabil, vine confruntarea cu limitele celuilalt. Iubirea adevărată apare doar în măsura în care, punând punct idealizării, visele se opresc, iar logodnicul/logodnica este iubit/ă așa cum este și pentru ceea ce este. În plus, având în vedere calitățile incontestabile pe care le posedă, este posibil un drum minunat în viață.
Iubirea adevărată apare când logodnicii pun capăt viselor și se iubesc așa cum sunt.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 8/2024, Anul XXXV, p. 22.
