Nu, răspunsul nu e evident pentru toată lumea. Putem sărbători iepurașul, cozonacul, friptura de miel, călcatul pe (și în) picioare la „luat lumină”. Ori Învierea lui Cristos. Ce alegem?
Sărbătorim Învierea lui Cristos, Acela care „s-a răstignit, a pătimit și s-a îngropat, a înviat și s-a suit la cer, șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va veni cu mărire să-i judece pe cei vii și pe cei morți, a cărui împărăție nu va avea sfârșit” când:
- trăim lăuntric Învierea Domnului, așa cum am trăit și pătimirea, și răstignirea: participând cât mai des la jertfa Sfintei Liturghii, spovedindu-ne ori de câte ori inima noastră nu corespunde iubirii lui Dumnezeu, împărtășindu-ne cât mai des cu Acela a cărui viață, moarte și înviere ne sunt repere constante ale drumului nostru prin lumea aceasta;
- facem din rugăciune un dialog în care ascultăm și dăm, mai mult decât vorbim și cerem: ascultăm ce vrea El de la noi, cum ne cheamă să-i fim apostoli, ce avem de dăruit în numele Lui (timp, răbdare, încurajare, sfat), întrebându-l neobosit: „Ce pot să fac pentru Tine, Doamne?”;
- contemplăm chipul Celui Înviat în frații noștri care nu întrezăresc lumina Învierii prin bezna de nepătruns a foamei, frigului, fricii, durerii, bolii, singurătății și-l vizităm pe Cristos dăruind acestor suflete din puținul nostru (o bucată de pâine, o cutie cu medicamente, o haină, o vorbă bună, o privire în ochi).
Ne închinăm zeului burdihan, zeiței superstiția și incomensurabilului nostru ego dacă:
- luăm cu asalt supermarketul, trebăluim obsesiv-compulsiv la spălatul perdelelor, împletirea cozonacilor, elaborarea unei fripturi de miel după rețeta celui mai șmecher chef, benchetuim până la epuizare și aruncăm o tonă de mâncare în săptămâna care urmează acestei orgii culinare – ca și când mântuirea sufletului ar fi un soi de premiu la olimpiada shoppingului, curățeniei și gătelii;
- între zbânțuiala deșucheată din club și ultimele mondenități de la televizor, ne repezim câteva clipe și pe la biserică „să luăm lumină”, fiindcă trebuie să ne etalăm și pe acolo mașina de fițe și țoalele de firmă – odată bifată aprinderea prețioasei lumânări, merităm să ne întoarcem urgent la preocupările noastre presante (gen ce ne-a mai adus iepurașul), că Liturghia e prea lungă și e numai pentru babe;
- mini-vacanța e făcută să fie semn vizibil al chiverniselii noastre: ouăle se ciocnesc mai fancy pe o plajă în Hawaii, lumina e mai veritabilă dacă e expediată par avion direct de la Ierusalim – refuzăm sistematic să pricepem că aceste elitisme sunt în flagrant dezacord cu umilința, sărăcia și suferința lui Cristos.
Bonus! Ignoră-l pe Vasilică (jertfit în cuptorul gospodinelor) și ia-l în seamă pe Mielul lui Dumnezeu (cel jertfit pentru păcatele lumii). Ignoră totul și contemplă simplitatea, adevărul și bucuria celei mai mari minuni care s-au înfăptuit vreodată în universul ăsta zbuciumat în care trăim cu toții: Învierea din morți a Fiului lui Dumnezeu. Cristos a înviat! Restul (totul) e detaliu.
„Doamne, ești atât de aproape de mine; iar eu, de Tine, atât de departe”. (Fer. Vladimir Ghika)
Claudia Stan
Actualitatea creştină, nr. 4/2018, p. 23
