„Cultura confortului, care ne face să ne gândim la noi înșine, ne face insensibili la strigătele celorlalți, ne face să trăim în bule de săpun, care sunt frumoase, dar nu sunt nimic, sunt iluzia nimicului, a provizoriului, care duce la indiferență față de alții […].”
Papa Francisc, Predică la Liturghia din Lampedusa, 8 iulie 2013
Fie că ne este ușor sau nu să admitem, trăim într-o cultură a confortului. Trăim într-o cultură care vrea să ne ofere mai presus de toate confort, să ne vândă confort și să ne facă să fim obsedați, dependenți de confort. Orientată către prioritizarea comodității fizice și psihice, evitarea efortului, a disconfortului (fizic, emoțional și interpersonal) și o căutare continuă a plăcerii și a stării de bine imediate, această cultură influențează consumul, designul, modul în care interacționăm cu mediul înconjurător și chiar unii cu alții. A putea beneficia de instrumente care să ne ușureze munca, care să ne facă mai eficienți și să ne ofere un grad sporit de confort e, fără îndoială, un lucru bun, însă nu putem face din confort scopul suprem, centrul vieții noastre.
Ca și frica, comoditatea ne poate paraliza; ne limitează potențialul, inhibă creativitatea, dorința de a învăța și ne taie practic aripile. Ea duce la superficialitate, lene, indiferență, la păcatul prin omisiune, la alienare. Confortul, lenea și indiferența formează un cerc vicios care blochează evoluția personală, transformând zona de confort într-o capcană a stagnării. Cât de des invocăm tot felul de scuze și evităm să acționăm din teamă de disconfort!?! Ajungem să evităm persoanele și situațiile incomode, ne este teamă să avem conversații dificile sau să îndurăm provocările relațiilor complexe cu ceilalți, evităm până și disconfortul de a fi sinceri cu noi înșine și de a învăța să ne examinăm propria inimă. În măsura în care ne lăsăm acaparați de confort și ne refugiem în comoditate, putem rapid să alunecăm pe panta egoismului, a indiferenței și să ajungem sclavi ai confortului. Dumnezeu însă ne vrea liberi, fiindcă doar în măsura în care suntem liberi putem iubi cu adevărat, cu toată inima. Doar ieșirea din zona de confort duce la solidaritate activă, la adevărata empatie, la caritate (față de propria persoană și față de ceilalți) și la o trăire autentică a Evangheliei.
Papa Francisc a denunțat în repetate rânduri „globalizarea indiferenței”, avertizând că comoditatea duce la o inimă anesteziată și că „există un mod de a merge înainte care nu face decât să te adâncească tot mai mult în cochilia ta…”. Cu doar un an în urmă, în ultimul său mesaj pentru Postul Mare, el vorbea despre „ispita de a ne baricada în autoreferenţialitatea noastră şi de a ne îngriji numai de nevoile noastre” și ne îndemna pe fiecare să ne întrebăm: Sunt aciuat în zona mea de comoditate?
Papa Leon al XIV-lea ne îndeamnă „să cerem harul unui Post Mare care să facă mai atentă urechea noastră la Dumnezeu și la cei din urmă”. (https://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-postului-mare-2026/)
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 2/2026, Anul XXXVII, p. 16.
