Sărbătoarea Paștelui este cu adevărat o zi de mare bucurie. Dar bucuria pe care o trăim în ființele noastre în aceste zile nu vine din fastul cu care am sărbătorit Învierea glorioasă a lui Isus Cristos. O bucurie vie și puternică a încolțit, a crescut și s-a desăvârșit pe măsură ce am străbătut timpul Postului Mare ca pe un drum în adâncul ființelor noastre, drum la capătul căruia am ieșit complet înnoiți. Într-adevăr, lăsându-ne călăuziți de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, am descoperit în adâncul ființelor noastre cât de mult ne-au secătuit de viață modul egoist de a trăi, apucăturile dezordonate, lipsa de iubire și de respect față de cei din jurul nostru în care am încetat să mai vedem niște frați, privindu-i mai curând ca pe niște dușmani. Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne cercetăm în mod sincer, am înțeles cât de mult rău ne facem nouă înșine și celorlalți prin modul nostru de a fi și de a trăi. Or, astfel de comportamente, în loc să ne aducă bucurie, mulțumire interioară și împlinire, au trezit în noi, într-un prim moment, o imensă silă de noi înșine, precum și un sentiment al neputinței de a ne elibera din această stare. Însă într-un al doilea moment am înțeles că toată pedagogia Postului Mare era menită, în măsura în care ne lăsam conduși în reflecția și în rugăciunea noastră de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, să ne scoată din această stare, urmându-l pe Isus către viața cea nouă pe care ne-o oferă asumarea înnoitoare „a crucii de fiecare zi”.
Cândva, autorul Psalmului 141 a descoperit modul în care își poate reînnoi viața, mod pe care l-a exprimat în rugăciunea pe care a înălțat-o spre Dumnezeu: Strig către tine, Doamne, grăbește-te în ajutorul meu! Pune, Doamne, strajă gurii mele și păzește ușa buzelor mele! Să nu mi se plece inima spre niciun lucru rău, spre uneltiri nelegiuite, împreună cu nelegiuiții și cu făcătorii de rele; să nu mă înfrupt din deliciile lor! Iar, odată dobândită înnoirea vieții, psalmistul îi cere lui Dumnezeu: Fii, tu Doamne, apărătorul sufletului meu!
Inspirați de astfel de cuvinte, am trăit din plin înnoirea ființelor noastre atunci când „am murit” împreună cu Isus Cristos pentru noi înșine ca să trăim o viață nouă, cea a harului Învierii sale – înnoire care ne umple de bucurie.
Strig către tine, Doamne, grăbește-te în ajutorul meu!/ Pune, Doamne, strajă gurii mele/ și păzește ușa buzelor mele!/ Să nu mi se plece inima spre niciun lucru rău,/ spre uneltiri nelegiuite, împreună cu nelegiuiții/ și cu făcătorii de rele; să nu mă înfrupt din deliciile lor! (Ps 141,1.3-4)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 4/2024, Anul XXXV, p. 24.
