Pentru mulți dintre noi, sărbătoarea Crăciunului echivalează cu un moment de celebrare și de bucurie. Pentru acest moment ne pregătim casele, ne asigurăm de prezența celor în compania cărora dorim să-l petrecem, procurăm din timp cadourile pe care avem de gând să le oferim. Apoi, în ziua de Crăciun, după ce luăm parte eventual la Sfânta Liturghie, ne reunim ca să împărtășim momentele de bucurie și de comuniune îndelung râvnite, alături de cei dragi ai noștri. Așa facem an de an și nu e nimic rău în asta. Doar că, în acest caz, sărbătoarea Crăciunului nu ar fi decât un pretext frumos pentru întâlnirile noastre absolut legitime.
Și totuși, sărbătoarea Crăciunului evocă un eveniment cu totul deosebit. Textele liturgice îl compară cu „Lumina” care țâșnește și strălucește cu putere în bezna cea mai întunecată a nopții. Or, știm bine cu toții că metafora „beznei întunecate” face referință la acele situații din viețile noastre – de nedreptate, de prigoană, de părăsire, de trădare ori de boală – în care ne simțim fără putere, fără sprijin, fără orientare etc., situații care ne aduc în pragul deprimării și al deznădejdii. Tocmai în astfel de situații avem nevoie de o Prezență sigură, puternică, dătătoare de pace și de încredere.
Autorului Psalmului 27, care a trăit cândva o experiență cumplită, ne oferă o admirabilă mărturie a eliberării înfăptuite de Domnul. El spune: Domnul este lumina și mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este Ocrotitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Când vin cei răi asupra mea ca să-mi sfâșie trupul… se împiedică și cad. Căci El mă va ascunde în adăpostul său în ziua cea rea…
Despre tine îmi spune inima: „Caută fața lui!” Eu caut, Doamne, fața ta. Nu-ți ascunde fața de la mine! Nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Chiar tatăl meu și mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a primit la sine.
Cred că voi vedea bunătățile Domnului pe pământul celor vii. Așteaptă-l pe Domnul, fii tare, întărește-ți inima și nădăjduiește în Domnul!
Așadar, a sărbători Crăciunul înseamnă, în primul rând, a descoperi această Prezență salvatoare în Fiul lui Dumnezeu venit în lume și a o lăsa să pătrundă în viețile noastre. Abia când El a intrat în viața noastră putem spune că am trăit Crăciunul.
Eu caut, Doamne, fața ta./ Nu-ți ascunde fața de la mine!/ Nu mă părăsi,/ Dumnezeul mântuirii mele!/ Chiar tatăl meu și mama mea m-au părăsit,/ dar Domnul m-a primit la sine./ Cred că voi vedea bunătățile Domnului/ pe pământul celor vii./ Așteaptă-l pe Domnul, fii tare,/ întărește-ți inima și nădăjduiește în Domnul! (Ps 27,8-14)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 13/2023, Anul XXXIV, p. 19.
