Și anul acesta am început Postul Mare sub semnul pandemiei, care continuă să semene teamă, chiar dacă starea de alertă a încetat și au fost eliminate o serie de măsuri sanitare care au fost în vigoare până acum. Timp de doi ani, pandemia de Covid-19 a fost un bici foarte dur pentru fiecare dintre noi și am privit-o ca un inamic invizibil împotriva căruia s-au mobilizat toate forțele științei și ale medicinei pentru a-l învinge, însoțite de măsuri sanitare uneori prea dure pentru prevenirea contaminărilor.
În schimb a apărut un alt inamic: războiul din Ucraina, care seamănă teroare nu numai printre locuitorii acestei țări, dar în întreaga Europă. Se citește frica pe fețele bătrânilor noștri care au experimentat războiul, există frică și pe fețele celor care primesc reverberația războiului prin intermediul mijloacelor de comunicație. Zilnic sistăm la un adevărat calvar al copiilor, al femeilor, al persoanelor în vârstă, care trebuie să ia drumul pribegiei, lăsând în urmă vuietul armelor și al rachetelor, zgomotul infernal al tancurilor, exploziile bombelor, sirenele de alarmă care sună întruna în această țară devastată.
Adresându-se recent participanților la Zilele Sociale catolice (Bratislava, 17-20 martie), Papa Francisc a scris că „sângele și lacrimile copiilor, suferința femeilor și a bărbaților care își apără pământul sau fug de bombe ne zguduie conștiința”. Pentru că „din nou omenirea este amenințată de un abuz pervers de putere și de interese partizane, care condamnă oamenii fără apărare să sufere toate formele de violență brutală”.
O adevărată Cale a Crucii trăită și simțită de milioane de persoane și resimțită și de mai multe milioane de oameni în Europa și pe întreaga planetă!
În această perioadă tulbure s-a făcut auzit în repetate rânduri glasul Papei Francisc care, într-un gest deosebit, a mers la Ambasada Federației Ruse pe lângă Sfântul Scaun pentru a cere oprirea spiralei războiului. „Implorăm de la Dumnezeu pacea pe care oamenii nu o pot realiza și construi singuri”, a scris Papa Francisc în omilia Liturghiei pentru Miercurea Cenușii, zi pe care a voit-o să fie o zi de post și rugăciune pentru Ucraina. În cuvintele Papei rostite la audiența generală din 23 februarie se simțea neliniștea și îngrijorarea noastră a tuturor: „Am o mare durere în inimă pentru înrăutățirea situației din Ucraina.” L-am auzit în toate aceste zile pe Sfântul Părinte repetând cu multă determinare: „Pacea să devină realitate în Ucraina! Pacea să devină realitate în inimile noastre și ale voastre! Nimic nu este pierdut cu pacea! Totul poate fi pierdut cu războiul! Să tacă armele!”
Scenariul pe care îl vedem în aceste zile în mijloacele de informare la hotarele Europei de Est pare să fie o imagine cu atâția „răstigniți și răstignite”. Da, răstigniți. Au murit copii sub bombe. Răstignite sunt mamele care fug și lasă o casă, o familie, un soț care merge la război. Răstigniți sunt soldații, cei ucraineni care își apără patria, dar și soldații ruși trimiși să lupte, poate inconștienți, dar oricum și ei demni de a fi iubiți. Am văzut și vedem foarte mulți răstigniți în acest război pentru a nu fi împinși cu toate puterile să căutăm calea păcii.
Pe acest fundal cenușiu, dar foarte dramatic pentru țara vecină, ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului. Cum va fi Paștele pentru cei care au luat calea pribegiei, ale căror locuințe au fost bombardate, bisericile zguduite de suflul bombelor? Cum vor putea cânta frații noștri bucuria Învierii? Cum vor primi cuvintele Celui Înviat „pace vouă”, când tocmai pacea lipsește? Cum vor răsuna cuvintele Evangheliei: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că se vor chema fiii lui Dumnezeu”?
Paștele amintește de biruința Vieții asupra Morții, a Luminii asupra Întunericului, a Binelui asupra Răului, a Mâinilor împreunate asupra armelor…
Întunericul și lumina sunt pentru creștini actul de începere a riturilor din Vigilia pascală. În mod tradițional, în biserica cufundată în întregime în întuneric, celebrantul intră cu o lumânare aprinsă, o flacără timidă care sparge întunericul, o ridică de trei ori, „Lumina lui Cristos!”, pentru a simboliza lupta dintre moarte și viață, pentru a comemora inima credinței creștine: omul numit Isus din Nazaret, răstignit pe o cruce, a fost îngropat și mormântul său închis și păzit. Istoria lui ar fi trebuit să se termine așa, dar piatra este rostogolită și mormântul este gol, femeile care l-au văzut repetă anunțul: Domnul a înviat, nu-l căutați pe cel care este viu printre cei morți!
„Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește… Noi o știm: Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morți. Tu, rege biruitor al morții, îndură-te de noi toţi! Aleluia!” (din Secvența pascală).
Să-l lăsăm pe El, Cristos înviat, biruitorul asupra morții și a păcatului, să transforme existența noastră și să primim cu toții darul păcii pe care a voit să-l dăruiască discipolilor după Înviere: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»” (In 20,19).
Dacă toți cei responsabili de destinul popoarelor vor recepționa acest mesaj, cu siguranță că va fi pace în toate dimensiunile sale. Învierea este un eveniment istoric care a schimbat pentru totdeauna istoria omenirii. Și trebuie să schimbe și soarta acestui război absurd!
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, cu gânduri și dorințe de pace, vă adresez urarea de a avea un Paște fericit și liniștit, deschiși să primiți de la Domnul Înviat primul din darurile sale, același pe care l-a oferit Apostolilor săi: „Pace vouă!”
Cristos a înviat!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 4/2022, Anul XXXIII, p. 3-4.
Și anul acesta am început Postul Mare sub semnul pandemiei, care continuă să semene teamă, chiar dacă starea de alertă a încetat și au fost eliminate o serie de măsuri sanitare care au fost în vigoare până acum. Timp de doi ani, pandemia de Covid-19 a fost un bici foarte dur pentru fiecare dintre noi și am privit-o ca un inamic invizibil împotriva căruia s-au mobilizat toate forțele științei și ale medicinei pentru a-l învinge, însoțite de măsuri sanitare uneori prea dure pentru prevenirea contaminărilor.
În schimb a apărut un alt inamic: războiul din Ucraina, care seamănă teroare nu numai printre locuitorii acestei țări, dar în întreaga Europă. Se citește frica pe fețele bătrânilor noștri care au experimentat războiul, există frică și pe fețele celor care primesc reverberația războiului prin intermediul mijloacelor de comunicație. Zilnic sistăm la un adevărat calvar al copiilor, al femeilor, al persoanelor în vârstă, care trebuie să ia drumul pribegiei, lăsând în urmă vuietul armelor și al rachetelor, zgomotul infernal al tancurilor, exploziile bombelor, sirenele de alarmă care sună întruna în această țară devastată.
Adresându-se recent participanților la Zilele Sociale catolice (Bratislava, 17-20 martie), Papa Francisc a scris că „sângele și lacrimile copiilor, suferința femeilor și a bărbaților care își apără pământul sau fug de bombe ne zguduie conștiința”. Pentru că „din nou omenirea este amenințată de un abuz pervers de putere și de interese partizane, care condamnă oamenii fără apărare să sufere toate formele de violență brutală”.
O adevărată Cale a Crucii trăită și simțită de milioane de persoane și resimțită și de mai multe milioane de oameni în Europa și pe întreaga planetă!
În această perioadă tulbure s-a făcut auzit în repetate rânduri glasul Papei Francisc care, într-un gest deosebit, a mers la Ambasada Federației Ruse pe lângă Sfântul Scaun pentru a cere oprirea spiralei războiului. „Implorăm de la Dumnezeu pacea pe care oamenii nu o pot realiza și construi singuri”, a scris Papa Francisc în omilia Liturghiei pentru Miercurea Cenușii, zi pe care a voit-o să fie o zi de post și rugăciune pentru Ucraina. În cuvintele Papei rostite la audiența generală din 23 februarie se simțea neliniștea și îngrijorarea noastră a tuturor: „Am o mare durere în inimă pentru înrăutățirea situației din Ucraina.” L-am auzit în toate aceste zile pe Sfântul Părinte repetând cu multă determinare: „Pacea să devină realitate în Ucraina! Pacea să devină realitate în inimile noastre și ale voastre! Nimic nu este pierdut cu pacea! Totul poate fi pierdut cu războiul! Să tacă armele!”
Scenariul pe care îl vedem în aceste zile în mijloacele de informare la hotarele Europei de Est pare să fie o imagine cu atâția „răstigniți și răstignite”. Da, răstigniți. Au murit copii sub bombe. Răstignite sunt mamele care fug și lasă o casă, o familie, un soț care merge la război. Răstigniți sunt soldații, cei ucraineni care își apără patria, dar și soldații ruși trimiși să lupte, poate inconștienți, dar oricum și ei demni de a fi iubiți. Am văzut și vedem foarte mulți răstigniți în acest război pentru a nu fi împinși cu toate puterile să căutăm calea păcii.
Pe acest fundal cenușiu, dar foarte dramatic pentru țara vecină, ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului. Cum va fi Paștele pentru cei care au luat calea pribegiei, ale căror locuințe au fost bombardate, bisericile zguduite de suflul bombelor? Cum vor putea cânta frații noștri bucuria Învierii? Cum vor primi cuvintele Celui Înviat „pace vouă”, când tocmai pacea lipsește? Cum vor răsuna cuvintele Evangheliei: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că se vor chema fiii lui Dumnezeu”?
Paștele amintește de biruința Vieții asupra Morții, a Luminii asupra Întunericului, a Binelui asupra Răului, a Mâinilor împreunate asupra armelor…
Întunericul și lumina sunt pentru creștini actul de începere a riturilor din Vigilia pascală. În mod tradițional, în biserica cufundată în întregime în întuneric, celebrantul intră cu o lumânare aprinsă, o flacără timidă care sparge întunericul, o ridică de trei ori, „Lumina lui Cristos!”, pentru a simboliza lupta dintre moarte și viață, pentru a comemora inima credinței creștine: omul numit Isus din Nazaret, răstignit pe o cruce, a fost îngropat și mormântul său închis și păzit. Istoria lui ar fi trebuit să se termine așa, dar piatra este rostogolită și mormântul este gol, femeile care l-au văzut repetă anunțul: Domnul a înviat, nu-l căutați pe cel care este viu printre cei morți!
„Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește… Noi o știm: Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morți. Tu, rege biruitor al morții, îndură-te de noi toţi! Aleluia!” (din Secvența pascală).
Să-l lăsăm pe El, Cristos înviat, biruitorul asupra morții și a păcatului, să transforme existența noastră și să primim cu toții darul păcii pe care a voit să-l dăruiască discipolilor după Înviere: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»” (In 20,19).
Dacă toți cei responsabili de destinul popoarelor vor recepționa acest mesaj, cu siguranță că va fi pace în toate dimensiunile sale. Învierea este un eveniment istoric care a schimbat pentru totdeauna istoria omenirii. Și trebuie să schimbe și soarta acestui război absurd!
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, cu gânduri și dorințe de pace, vă adresez urarea de a avea un Paște fericit și liniștit, deschiși să primiți de la Domnul Înviat primul din darurile sale, același pe care l-a oferit Apostolilor săi: „Pace vouă!”
Cristos a înviat!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 4/2022, Anul XXXIII, p. 3-4.
