Unui medic sau viitor medic care își dorește ca prin practica sa medicală să asigure o îngrijire completă (holistică) și empatică, bazată pe principii creștine, domeniul pediatriei îi oferă nenumărate oportunități. Aspectele de care depinde creșterea normală a unui copil sunt variate, ceea ce înseamnă că un pediatru poate exercita o mare influență în primul rând asupra părinților pacienților săi, asumându-și cu seriozitate și rolul educativ pe care îl are. Un medic de încredere, care se dedică îngrijirii și asistenței copiilor și lucrează nu doar cu pasiune și competență, dar este și călăuzit de valorile Evangheliei, poate ajuta într-un mod major nu numai la dezvoltarea armonioasă a copilului, dar și la formarea acestuia, mai ales în primii ani de viață, care sunt cruciali. Un astfel de pediatru va ști să mențină un dialog constant cu părinții copilului, va ști cum să abordeze problemele mai delicate și cum să îi ajute să ia deciziile corecte așa încât să aibă și încredere în deciziile pe care le iau.
Adesea, în zilele noastre, proaspeții părinți sunt fie bombardați cu prea multe sfaturi, informații și cărți despre parenting, fie din cauza anumitor circumstanțe beneficiază de prea puțin sprijin și îndrumare (în unele cazuri ele lipsind cu desăvârșire). De aceea, va fi întotdeauna binevenită și extrem de utilă o lărgire a orizontului părinților, prin educarea și sprijinirea acestora, cu condiția ca acestea să fie oferite cu multă atenție, dăruire și înțelegere. Nașterea unui copil ar trebui să aducă o bucurie infinită într-o casă, însă numeroasele temeri față de necunoscut îi pot face pe tinerii părinți lipsiți de experiență să ajungă să se simtă la capătul puterilor. Aceștia au nevoie să fie ascultați, au nevoie de cuvinte de încurajare și de răspunsuri la toate întrebările lor, oferite cu multă răbdare și profesionalism, care să-i ajute să facă față cu brio primelor luni de viață ale copilului lor. Vizitele medicului pediatru la domiciliu sau vizitele la medic ar trebui să se rezume la acordarea și primirea de sfaturi punctuale/concise, evitându-se supraîncărcarea cu informații (inutile).
Într-unul din capitolele volumului Catholic Witness in Health Care: Practicing Medicine in Truth & Love (Mărturie catolică în asistența medicală: practicarea medicinei în adevăr și dragoste, The Catholic University of America Press, 2017), dr. Christopher O’Hara subliniază că nu este suficient ca un medic pediatru creștin – catolic – să fie un clinician excelent, deoarece chiar și un ateu „convins” poate fi un practicant de excepție al medicinei. Diferența în îngrijirea medicală pe care un medic creștin (catolic) o aduce este fondată pe viziunea care ține cont de originea, natura și destinul omului și care va fi exprimată în consecință prin compasiunea înrădăcinată în iubirea și respectul față de persoana și demnitatea umană. Medicul creștin știe că omul nu este doar carne și sânge și că există o legătură extrem de strânsă între trup și suflet.
Pediatrul a cărui muncă este bazată pe viziunea creștină știe că micul său pacient nu e doar un trup sau un număr de fișă și va ști să fie atent la toate necesitățile micilor săi pacienți, aplecându-se cu duioșie asupra fragilității lor. Din această perspectivă, evident că rolul acestuia nu e doar acela de a face recomandări privind alimentația și programul de somn sau de a prescrie anumite medicamente sau vitamine. Starea de bine a copilului și dezvoltarea lui armonioasă vor depinde întotdeauna și de mediul în care trăiește și crește: de armonia din casă, de cât de des se ia masa în familie, de cât timp petrec și se joacă părinții cu el, de atenția, căldura sufletească, iubirea necondiționată care i se acordă și, nu în ultimul rând, contrar unor vechi și nejustificate convingeri, de cât de des e luat în brațe/îmbrățișat.
Așa cum explică Dr. O’Hara, este rolul pediatrului de a-i ajuta pe părinți să devină tot mai conștienți de importanța creării și menținerii unui mediu sănătos și a unui program echilibrat care să asigure copilului o dezvoltare normală a tuturor capacităților, dar și a inteligenței lui emoționale. Pentru a se bucura de o sănătate fizică și mentală optimă, copilul are nevoie și este dreptul lui să crească într-o atmosferă calmă și într-un mediu stabil în care să se simtă protejat, înțeles și iubit. Indiferența, abuzul fizic și/sau emoțional, respingerea/abandonul vor avea inevitabil efecte negative profunde și pe termen lung.
Este rolul primordial al părinților de a dezvolta încă din primele momente de la naștere (ba chiar și de-a lungul existenței intrauterine) acel atașament firesc față de copil și extrem de benefic (pentru ambele părți).
Siguranța și încrederea sunt esențiale pentru un copil și ele depind și sunt „alimentate” în primul rând de părinți și de exemplul lor personal! Părinții au datoria de a dezvolta încrederea și stima de sine a copiilor lor, dar și de a-i ajuta să formeze legături cu cei din jur și cu mediul înconjurător.
Modul în care copilul este disciplinat va avea și el efecte pozitive sau negative asupra sănătății emoționale a copilului. Atunci când disciplinarea se face cu blândețe, rațiune, înțelegere, chiar creativitate și nu într-un moment de criză, ea se va dovedi extrem de eficientă. Atunci când se apelează însă la abuzul verbal, se recurge la amenințări sau se face chiar uz de violență fizică, echilibrul emoțional al copilului va avea de suferit și vor exista toate șansele ca atunci când el devine adult să adopte același comportament violent față de alții.
Pediatrul american Christopher O’Hara mai recomandă ca părinții să fie atenționați și cu privire la anumite așteptări complet nerealiste pe care le-ar putea avea față de comportamentul copilului, mai ales la o vârstă fragedă. De asemenea, e important ca ei să fie preveniți și să știe că și copiii mici se confruntă cu tot felul de frustrări și blocaje emoționale pe care însă nu pot sau nu știu cum să le exprime în cuvinte și cu atât mai puțin să le gestioneze. Atunci când copilul este fie suprasolicitat sau suferă emoțional, părinților le poate fi mai greu să observe acest lucru. Când un copil e apatic, trist sau hiperactiv, când pare să nu coopereze, există însă întotdeauna o cauză care va explica comportamentul și starea lui.
Pentru catolici, Sf. Gianna Molla este pediatrul model. Ea și-a ales profesia din dragoste pentru copii, dar și pentru a le veni în ajutor mamelor fiind constant în contact cu ele. De-a lungul întregii ei activități medicale a devenit foarte apropiată multora dintre femei – prin copii – și le-a sprijinit în momente dintre cele mai dificile. Îi plăcea totodată să aibă discuții lungi cu mamele despre cel mai bun mod de a crește copiii și despre valoarea vieții umane.
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 2/2020, Anul XXXI, p. 18-19.
