E Crăciunul! Azi-noapte am celebrat cu mare solemnitate Nașterea Fiului lui Dumnezeu, eveniment pentru înțelegerea căruia ne-am pregătit de-a lungul întregului Advent. Am avut nevoie să (re)descoperim adevăratele și profundele cauze ale neliniștilor noastre, ale problemelor cu care ne confruntăm, pentru a le descoperi un sens, o lumină, un răspuns mulțumitor. Astfel, textele profetice ale lui Miheia, Sofonia, Ieremia și mai ales ale lui Isaia ne-au ajutat să înțelegem că pentru a ne elibera de răutate, de orgoliu, de vanitate, de egoism, de ambiții zdrobitoare și distrugătoare nu sunt suficiente puterile noastre, ci a fost nevoie să vină în lume Fiul lui Dumnezeu. Numai după ce am trăit această înnoire (prin spovadă, prin comuniunea cu Isus în Sfânta Împărtășanie și cu un susținut efort de a rămâne în starea de har sfințitor), simțim bucuria unei ființe complet reînnoite. Doar cine a trăit această experiență poate spune că a gustat adevărata bucurie a existenței sale și, implicit, a sărbătorilor Crăciunului.
Atunci și numai atunci, relatările biblice ale sărbătorilor Crăciunului capătă o rezonanță aparte în adâncul ființei sale. Abia atunci simte și înțelege mai bine de ce Dumnezeu a voit ca Fiul său să se nască într-o peșteră din margine de cetate și să fie culcat pe paiele unei iesle și nu într-un palat splendid și culcat în așternuturi fine, de mătase, asemenea lui Buddha; de ce la naștere s-a lăsat căutat mai curând de păstori și nu de prinții și prințesele acelui timp sau ce anume a voit să ne sugereze prin prezența în staulul din Betleem, potrivit punerii în scenă a Sfântului Francisc de Assisi, a „boului și măgarului” (evocați de profetul Isaia în capitolul 1, versetul 3: Boul își cunoaște proprietarul și măgarul, ieslea stăpânului său; Israel însă nu cunoaște, poporul meu nu înțelege)? Abia atunci în inima lui răsună, cu „acorduri divine”, cântarea îngerilor Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință, știind bine că toate aceste gesturi ale Tatălui nostru ceresc înfăptuite prin Fiul său preaiubit exprimă, în fond, iubirea și milostivirea lui față de noi toți, începând cu persoanele cele mai defavorizate, marginalizate și disprețuite.
Cred că o experiență similară întrezărea și autorul Psalmului 117 atunci când își îndemna contemporanii: Lăudați-l pe Domnul, toate neamurile, preamăriți-l, toate popoarele! Căci mare este îndurarea lui asupra noastră și adevărul Domnului rămâne în veci. Aleluia!
Lăudați-l pe Domnul, toate neamurile, preamăriți-l, toate popoarele! Căci mare este îndurarea lui asupra noastră și adevărul Domnului rămâne în veci. Aleluia! (Ps 117,1-2)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 13/2024, Anul XXXV, p. 19.
