vatican xmas

 

Bradul și ieslea de la Vatican
Text: Cristina Şoican

Ioan Paul al II-lea instituia, în decembrie 1982, frumoasa tradiție a înălțării bradului de Crăciun în Piața Sfântul Petru. De atunci, an de an, bradul a fost dăruit Vaticanului de diferite națiuni. În 2001, bradul a fost oferit de România. După încheierea sărbătorilor, lemnul bradului este valorificat, fiind donat unor asociații sau comunități de recuperare, pentru a fi prelucrat în scopuri caritabile.

Simbolurile Crăciunului din Piaţa Sf. PetruI

BRADUL din Piața Sf. Petru a fost dăruit în acest an de regiunea germană Bavaria. Este un molid, cu vârf dublu, cu o înălțime inițială de 32 de metri.
Anul acesta, bradul e mai colorat decât în alți ani: unele globuri sunt reproduceri după lucrări artistice în argilă, create de copii din secțiile de oncologie ale unor spitale din Italia; lucrările sunt simbolul dorințelor și visurilor acestor copii. Împreună cu părinții, ei au participat la un curs de terapie prin artă, în atelierele recreative din spitale, coordonate de Fundația Contesa Lene Thun.

IESLEA este italiană, dăruită de Arhidieceza și de Provincia Autonomă Trento, în colaborare cu Asociația Prietenii Ieslei. Reproduce caracteristicile construcțiilor rurale din regiunea Trento și este alcătuită din 24 de personaje în mărime naturală, sculptate în lemn și pictate. Personajele sunt dispuse în două grupuri principale: al Nașterii, poziționat în centrul scenei, compus din Fecioara Maria, Sfântul Iosif și Pruncul, și al Magilor aflați pe cale, spre locul unde îl vor adora pe Isus. Imaginea este completată de personaje îmbrăcate în costume de la jumătatea secolului al XIX-lea, specifice zonei Trento.

Bradul și ieslea au putut fi admirate de pe 8 decembrie, când a fost inaugurat Jubileul Milostivirii, dar aprinderea luminilor a avut loc pe 18 decembrie. În aceeași zi, delegațiile din Bavaria și Trento, împreună cu un grup de copii ce au realizat globurile, au participat la Audiența generală cu Sfântul Părinte, pentru prezentarea oficială a darurilor.

iesle Vatican 2015

Printre personajele de la iesle
se remarcă o figură
masculină
în poziție aplecată,
oferind ajutor
unui bătrân:
un gest de milostivire.
[dați click pe imagine pentru detaliu]

 

Show Buttons
Hide Buttons