Dezvoltarea doctrinei sociale a Bisericii a început cu reacția provocărilor chestiunii muncitorești. Astfel, prima enciclică socială, Rerum Novarum (Leon al XIII-lea – 1891), vedea ca o lezare a demnității umane și a drepturilor sociale toată practica dominantă referitoare la salariu și muncă. Totuși, adevărata „revoluție a muncii” reprezintă opera Sfântului Benedict de Nurcia, patron al Europei (480-547). Într-o epocă întunecată pentru Italia și pentru Europa răsare o lumină pe un munte, o lumină pentru un început de viață nouă: Ora et labora.
Valența pozitivă oferită muncii, demnitatea muncii manuale, care până la el, și chiar în contextul lui, era legată de sclavie și categoric nu putea fi îndeplinită de omul nobil, face din Benedict un adevărat revoluționar. Oferind demnitate muncii a înfăptuit o emancipare, o elevare a acelora care trăiau din munca mâinilor.
Când vorbește despre muncă, Benedict se referă la activități multiple:
- Opera lui Dumnezeu (Opus Dei), adică rugăciunea de grup;
- Munca manuală (labor), pentru a răspunde nevoilor fizice;
- Artele și meseriile (artes), adică folosirea talentului și a capacităților proprii;
- Munca intelectuală și studiul (opus);
- Lectura sacră (lectio divina);
- Faptele bune (bonum), adică dragostea față de aproapele;
- Munca interioară (conversatio morum), adică întoarcerea la Dumnezeu (Cf. Fr. Dermot TREDGET, I Benedettini negli affari e gli affari come vocazione: l’evoluzione di un quadro etico per la nuova economia, 2006).
Orice activitate are aceeași demnitate cu celelalte și, mai mult, conform Regulii, toate trebuie să primească același devotament: rugăciunea la fel ca faptele bune; munca manuală asemenea muncii intelectuale. Munca manuală alternează cu rugăciunea și se trăiește în rugăciune. Nu există o activitate mai importantă decât alta, ci toate sunt necesare pentru a zidi „cetatea lui Dumnezeu”. Iată cum Sfântul Benedict încearcă prin Regula sa să găsească un punct de echilibru între activitate și contemplație.
„Avem nevoie de oameni ca Benedict de Nurcia… Avem nevoie de oameni a căror inteligență să fie luminată de Dumnezeu și cărora Dumnezeu le deschide inima, așa încât inteligența lor să poată vorbi inteligenței celorlalți și inima lor să poată deschide inimile celorlalți…, să suporte cu cea mai mare răbdare reciproc infirmitățile lor fizice și morale… Să se iubească unul pe altul cu afecțiune fraternă… Să se teamă de Dumnezeu în iubire… Să nu pună absolut nimic înaintea lui Cristos care ne va putea conduce pe toți la viața veșnică” (Discursul Cardinalului Joseph Ratzinger la primirea premiului Sf. Benedict din partea Fundației „Vita e Famiglia”, Subiaco, 1 aprilie 2005).
Avem nevoie de oameni ca Benedict de Nurcia… Avem nevoie de oameni a căror inteligență să fie luminată de Dumnezeu și cărora Dumnezeu le deschide inima, așa încât inteligența lor să poată vorbi inteligenței celorlalți și inima lor să poată deschide inimile celorlalți…
Pr. Daniel-Gheorghiță Benchea
Actualitatea creştină, nr. 3/2021, Anul XXXII, p. 16.
