Congregația pentru Cauzele Sfinților, prin prefectul său, Mons. Marcello Semeraro, a anunțat oficial data la care va fi beatificat Papa Ioan Paul I, Albino Luciani, și anume 4 septembrie. Beatificarea va fi oficiată de Papa Francisc în Bazilica San Pietro.
Papa Ioan Paul I a pontificat timp de 33 de zile, între 26 august și 28 septembrie 1978, data morții sale. Albino Luciani, devenit papă cu numele Ioan Paul I, este al șaselea dintre pontifii secolului al XX-lea pentru care a fost introdusă cauza de beatificare și canonizare și al cincilea papă care va fi ridicat la cinstea altarelor, după Pius al X-lea, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea.
Albino Luciani s-a născut la 17 octombrie 1912 la Forno di Canale (Belluno – Italia), actualmente Canale d’Agordo. În 1923 intră în seminarul mic din Feltre, iar în 1928 în seminarul gregorian din Belluno. Este hirotonit preot în 1935. În 1947 obține doctoratul în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma. În 1958 este numit episcop de Vittorio Veneto, fiind consacrat episcop de către Papa Ioan al XXIII-lea. În 1969 este numit Patriarh de Veneția. În 1973 este creat cardinal. La 26 august 1978 Albino Luciani este ales al 263-lea succesor al lui Petru, asumând pentru prima dată în istoria papilor un nume dublu, Ioan Paul. Ziarele au început să-l numească „Papa surâsului”. După un pontificat de doar 33 de zile, moare la 28 septembrie 1978.
La 17 iunie 2003, Congregația pentru Cauzele Sfinților acordă nihil obstat pentru introducerea cauzei Papei Ioan Paul I.
La 17 octombrie 2016 a fost depusă Positio la Congregația pentru Cauzele Sfinților, compusă din 5 volume.
În 2017, Papa Francis a emis un decret prin care au fost proclamate virtuțile Papei Ioan Paul I. Prin decretul Papei Francisc din 13 octombrie 2021, a fost recunoscut un miracol atribuit mijlocirii Papei Ioan Paul I. Este vorba de vindecarea unei fetițe din Argentina afectate de o formă gravă de encefalopatie.
Încă din zilele Evangheliei, și imitându-l pe Domnul „care a trecut făcând binele” (Fap 10,38), Biserica are misiunea de a contribui la ușurarea mizeriei și a nevoilor fizice. Dar caritatea sa pastorală ar fi incompletă dacă nu ar atrage atenția asupra tuturor „nevoilor superioare”. Este ceea ce a făcut Paul al VI-lea în Filipine. În momentul în care a ales să vorbească despre săraci, dreptate și pace, despre drepturile omului, despre libertatea economică și socială – moment în care a angajat Biserica în ușurarea mizeriilor – nu a rămas, tăcut cu privire la „binele superior”, plinătatea vieții în Împărăția cerurilor. Mai mult ca niciodată trebuie să ajutăm poporul nostru să înțeleagă cât de mult are nevoie de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei.
(Ioan Paul I, discurs, 28 septembrie 1978)
Actualitatea creştină, nr. 1/2022, Anul XXXIII, p. 11.