Tradiția creștină spune că pe 14 septembrie 320, cu câțiva ani înainte de moartea sa, Sfânta Elena a descoperit „adevărata Cruce” în timpul uneia dintre călătoriile sale la Ierusalim: Crucea pe care fusese răstignit Isus Cristos.
În fiecare an, în această zi, atât Biserica Răsăriteană, cât și cea Apuseană fac referință la această descoperire și celebrează sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne reamintește de semnificația Crucii ca simbol al creștinismului. Crucea se bucură de o mare și specială venerație în religia creștină. Acest lucru se datorează faptului că fiecare creștin o asociază cu moartea Domnului Cristos.
Ea este „piesa” centrală a Căii Sfintei Cruci pe care o amintim într-un mod special
în timpul Postului Mare, purtată de Domnul Isus, căzând de multe ori sub greutatea sa imensă.
Crucea este prin excelență un simbol al creștinismului.
Există simboluri religioase care sunt înțelese în întreaga lume. Printre acestea se numără sfeșnicul cu șapte brațe, semiluna și Crucea. De ce acest instrument crud de tortură a devenit simbolul celebru al creștinismului?
Pentru că Isus Cristos ne-a răscumpărat prin moartea sa pe Cruce și prin învierea sa. Crucea lui Isus este semnul răscumpărării noastre și centrul credinței noastre. Încă de la începuturi, Crucea și mesajul ei au fost „scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni”, după cum spune Apostolul Paul în prima sa Scrisoare către corinteni: „noi, pe de altă parte, îl predicăm pe Cristos cel răstignit” (1Cor 1,23).
Au existat răstigniri înainte de Isus, dar răstignirea lui nu este una printre multe altele, deoarece cel care a fost răstignit pe cruce este Fiul lui Dumnezeu. Liber de păcat și din iubire curată, El a împlinit voința Tatălui său pentru a ne redeschide raiul după naufragiul acestei lumi prin căderea în păcat.
Un vechi imn latin recită: Ave Crux, spes nostra unica! Bucură-te, Cruce, singura noastră speranță!
Dintotdeauna însă se știe că adevărata bucurie – bucuria sfântă – poate veni doar dintr-o cruce acceptată cu iubire: Crucea este cea care ne-a răscumpărat.
De la ea a venit speranța mântuirii dobândită de Cristos pe Calvar.
De pe Cruce a venit mântuirea noastră cu speranța de a obține bucuria veșnică, care este singura bucurie adevărată și care va rămâne pentru totdeauna: Crux, spes, gaudium – Cruce, speranță, bucurie.
Aceasta este ordinea în care viața spirituală se dezvoltă și ajunge la scopul ei: Dumnezeu.
Vedem la tot pasul cum multă lume, „pusă pe rele”, promite contrariul: nu va exista fericire decât dacă toată suferința este înlăturată, dacă Crucea este respinsă.
Bineînțeles, fericire și speranțe materiale pământești. Fără cruce!
Lumea și Cristos au principii opuse.
Lumea ne oferă plăcerea pe pământ, o viață confortabilă și plăcută, ca sursă de fericire. Dar fără nicio Cruce.
Cristos ne-a spus că vom fi mântuiți doar dacă renunțăm la noi înșine și ne luăm crucea pentru a-l urma, imitându-i exemplul.
Pentru lume, bucuria înseamnă o „calitate înaltă a vieții” în această lume.
Cristos însă ne-a promis fericirea veșnică în lumea cealaltă.
Lumea modernă – așa-numita modernitate – este credința în om, care refuză credința în Dumnezeu. Modernitatea își pune credința în om, în capacitatea sa de a depăși relele aduse de păcatul originar și de a construi prin știință și tehnologie Cetatea Omului pe pământ. De aici și cultul modernității pentru progres, acest cuvânt magic, în fața căruia aproape toată lumea îngenunchează astăzi!
Pentru noi, astăzi, Crucea devine un motiv de speranță. Este așa pentru noi toți cei care într-o zi, în semnul crucii, am fost botezați: sânge și apă au curs de pe Cruce și, în timp ce pentru soldații care l-au străpuns pe Isus era doar semnul că omul răstignit era acum mort, pentru creștini a fost începutul mântuirii.
Sângele și apa izvorâte din coasta lui Isus care, ca un torent în revărsare, au invadat pământul au curățat apele umanității noastre.
În semnul acelei Cruci nu numai că suntem botezați, dar ni se dă și Pâinea vieții, care este memorialul acelei jertfe, pecetea Duhului Sfânt în existența noastră.
În semnul Crucii ne sunt iertate păcatele, sunt binecuvântate verighetele la căsătorie, sunt unse mâinile preoților în ziua hirotonirii.
În semnul Crucii pornește ultima călătorie a vieții noastre spre Paștele veșnic.
Ave Crux, spes nostra unica!
Mulți poartă o cruciuliță la gât, care este semn al unei iubiri mai mari, care nu trădează, care nu abandonează. Ea ne face să-l simțim pe Domnul aproape, așa cum a fost aproape de Maria, de Ioan, chiar și de cei doi tâlhari.
Așezăm Crucea în spitale, cămine de bătrâni, vedem farmaciile și ambulanțele purtând semnul „Crucea Roșie”, pentru că amintește de iubirea care are compasiune și grijă de cei bolnavi și neputincioși.
Crucea care se află în tribunale (sau așa ar trebuie să fie!), pentru a ne aminti că există o Dreptate mai mare și milă chiar și pentru cei găsiți vinovați.
Crucea se află în școli, pentru a ne învăța că iubirea este cel mai mare adevăr de învățat.
Crucea care trebuie să fie în sălile de consiliilor locale ale primăriilor, pentru a ne indica identitatea culturii noastre și dăruirea cu care cei aleși ar trebui să slujească poporul.
Așezăm Crucea în cimitirele noastre, pentru a spune că speranța de a-i revedea pe cei dragi se află în acel mister în care Cristos a învins moartea.
Crucea de pe vârful clopotnițelor, de pe vârfurile munților, chiar și pe Lună. În noaptea dintre 20-21 iulie 1969, când a avut loc prima aselenizare, cuvintele rostite de Sfântul Paul al VI-lea în numele Crucii lui Cristos au dezvăluit măreția misterului cosmosului, care nu-și puteau găsi măsura fără iubirea Crucii.
Ave, o Crux, ave, spes nostra unica! Te salutăm, o Cruce, singura noastră speranță!
Numai cei care cred în puterea Crucii pot rosti aceste cuvinte!
Luna septembrie este luna reînceperilor: după perioada vacanțelor și concediilor ne întoarcem la viața de zi cu zi, „o luăm de la capăt”. Se reiau activitățile școlare, începe anul pastoral, încep cursurile de cateheză pentru copii și tineri.
Tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină le doresc o bună reîntoarcere la ocupațiile zilnice și profesionale, și mai ales un bun început al activităților scolastice și catehetice, pornind cu semnul Sfintei Cruci.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 9/2024, Anul XXXV, p. 3-4.
