ANUL SFÂNT AL MILOSTIVIRII*
8 decembrie 2015 – 20 noiembrie 2016
Text: ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop de București
În deschiderea celui de-al II-lea Conciliu din Vatican, Papa Ioan al XXIII-lea rostea aceste cuvinte: „Acum, Mireasa lui Cristos preferă să folosească medicamentul milostivirii în loc să ia în mâini armele rigorii. […] Biserica Catolică, în timp ce cu acest Conciliu Ecumenic înalță făclia adevărului catolic, vrea să se arate mamă preaiubitoare a tuturor, binevoitoare, răbdătoare, mișcată de milostivire și de bunătate față de fiii despărțiți de ea” (11 octombrie 1962).
În a doua sa enciclică, intitulată Dives in misericordia („Bogat în milostivire”), Papa Ioan Paul al II-lea observa că „Biserica trăiește o viață autentică atunci când mărturisește și proclamă milostivirea – cel mai uimitor atribut al Creatorului și al Răscumpărătorului – și când îi călăuzește pe oameni la izvoarele milostivirii Mântuitorului, a căror depozitară și împărțitoare este ea” (nr. 13).
Continuând această temă a milostivirii, Papa Francisc, în Scrisoarea cu titlul Misericordiae vultus („Chipul Milostivirii”), arată că este important ca, în aceste vremuri „în care Biserica este angajată în noua evanghelizare”, „să fie repropusă tema milostivirii cu nou entuziasm și cu o reînnoită acțiune pastorală. Este determinant pentru Biserică și pentru credibilitatea vestirii sale ca ea să trăiască și să mărturisească personal milostivirea” (nr. 12).
Iată, așadar, de ce Sfântul Părinte a dorit și a decis ca Biserica Catolică să celebreze un An Sfânt al Milostivirii, care să se deschidă la 8 decembrie 2015 și să se încheie la 20 noiembrie 2016, în Solemnitatea Cristos, Regele Universului. Milostivirea lui Dumnezeu, pe care o predică și o trăiește Biserica, „nu este o idee abstractă, ci o realitate concretă cu care el revelează iubirea sa ca aceea a unui tată și a unei mame care se înduioșează până în adâncul măruntaielor față de propriul copil. Este, într-adevăr, cazul să spunem că este o iubire «viscerală». Provine din interior ca un sentiment profund, natural, format din duioșie și din compasiune, din indulgență și iertare” (nr. 6).
În Vechiul Testament, Dumnezeu este prezentat ca „răbdător și milostiv”. „Veșnică este îndurarea lui”, repetă psalmistul. La fel și în Noul Testament, milostivirea este cuvântul cheie pentru a indica acțiunea lui Dumnezeu pentru noi. „Ceea ce îl mișca pe Isus în toate circumstanțele nu era altceva decât milostivirea, cu care citea în inima interlocutorilor săi și răspundea la nevoia lor cea mai adevărată” (nr. 8).
În aceeași Scrisoare de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, Sfântul Părinte Papa Francisc evocă mai multe scene din Evanghelie, în care Isus se apropie de cei flămânzi și însetați, obosiți și epuizați, rătăciți și fără călăuză, săraci și părăsiți, bolnavi și suferinzi din diferite cauze, de păcătoși etc. Pe toţi îi primeşte cu compasiune, vindecă, satură mulţimi mari cu puţine pâini şi puţini peşti, iartă şi învaţă să se practice iertarea, învie morţi, eliberează de duhurile rele. „În parabolele dedicate milostivirii, Isus revelează natura lui Dumnezeu ca aceea a unui Tată care nu se lasă niciodată învins până când nu a risipit păcatul și nu a învins refuzul, cu compătimire și milostivire. Cunoaștem aceste parabole, trei în mod deosebit: cea a oii rătăcite, cea a monedei pierdute și cea a tatălui și a celor doi fii (cf. Lc 15,1-32). În aceste parabole, Dumnezeu este prezentat mereu ca fiind plin de bucurie, mai ales atunci când iartă. În ele găsim nucleul Evangheliei și al credinței noastre, pentru că milostivirea este prezentată ca puterea care învinge totul, care umple inima de iubire și care consolează cu iertarea” (nr. 9).
În ultima sa scrisoare, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, gândindu- se la Isus prezent în Sfânta Euharistie, nota acest cuvinte simple: „Nu pot să mă tem de un Dumnezeu care pentru mine s-a făcut așa de mic! […] Eu Îl iubesc! De fapt, El nu este decât Iubire și Milostivire!” (LT 266). Iar într-un alt loc, anume într-un manuscris care s-a păstrat, aceeași Sfântă scria: „Da, simt asta, chiar dacă aș avea pe conștiință toate păcatele care se pot comite, aș merge, cu inima frântă de căință, să mă arunc în brațele lui Isus, pentru că știu cât de mult îl iubește pe fiul risipitor care se întoarce la El” (Ms C, 36v-37r).
Sfânta Tereza a descoperit în Sfintele Evanghelii, pe care le citea foarte des, Milostivirea lui Isus și de aceea a putut să afirme următoarele: „Mie el mi-a dat Milostivirea sa infinită, prin ea contemplu și ador celelalte perfecțiuni divine! […] Atunci toate mi se par radioase de iubire, Dreptatea însăși (și poate și mai mult decât oricare alta) mi se pare îmbrăcată cu iubire” (Ms A, 84r).
După acest ultim citat din Sfânta Tereza a Pruncului Isus, vreau să ne amintim și de cuvintele Papei Francisc cu privire la raportul dintre dreptate și milostivire: [Acestea] nu sunt două aspecte în contrast între ele, ci două dimensiuni ale unei singure realități care se dezvoltă progresiv până când ajunge la apogeul său în plinătatea iubirii. […] Ar trebui amintit că în Sfânta Scriptură dreptatea este concepută în mod esențial ca o abandonare încrezătoare voinței lui Dumnezeu” (nr. 20).
Milostivirea divină este model după care trebuie să se orienteze milostivirea creștinilor și a întregii Biserici. „Credibilitatea Bisericii trece pe drumul iubirii milostive și compătimitoare” (nr. 10). Ea „trăiește într-o dorință inepuizabilă de a oferi milostivire” (Evangelii gaudium, 24).
Sfântul Părinte Francisc ne îndeamnă să trăim acest An jubiliar în lumina cuvântului Domnului: Milostivi precum Tatăl. „De aceea, acolo unde este prezentă Biserica, acolo trebuie să fie evidentă milostivirea Tatălui. În parohiile noastre, în comunități, în asociații și în mișcări, așadar, oriunde există creștini, oricine trebuie să poată găsi o oază de milostivire” (nr. 12).
Suveranul Pontif ne îndeamnă să valorificăm pelerinajul pentru a trece prin Poarta Sfântă și să punem în practică în timpul Jubileului faptele de milostenie trupească și sufletească. „Să redescoperim faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor înfometați, a da de băut celor însetați, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i primi pe străini, a-i asista pe bolnavi, a-i vizita pe cei închiși, a-i îngropa pe morți. Și să nu uităm faptele de milostenie sufletească: a-i sfătui pe cei îndoielnici, a-i învăța pe neștiutori, a-i avertiza pe păcătoși, a-i mângâia pe cei mâhniți, a ierta ofensele, a îndura cu răbdare persoanele sâcâitoare, a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți” (nr. 15).
De asemenea, suntem îndemnați să punem din nou în centru, cu convingere, Sacramentul spovezii, pentru a ne schimba viața, având posibilitatea de a dobândi indulgența Anului Sfânt.
La Roma, Sfântul Părinte Francisc va deschide Poarta Sfântă mai întâi la Bazilica Sfântul Petru, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Apoi, în a treia Duminică din Advent, va deschide Poarta Sfântă la Bazilica Sfântul Ioan din Lateran. În aceeași duminică vom deschide și noi, din dorința Sfântului Părinte Francisc, ca în toate diecezele din lume, Poarta Sfântă la Catedrala Sfântul Iosif , la Constanța (Bazilica Sfântul Anton) și la Craiova. Decanii vor avea grijă ca aceste trei locuri, unde se poate trece prin Poarta Sfântă, să fie vizitate după un program bine chibzuit, de toate comunitățile parohiale, călugărești și de cei care aparțin diferitelor mișcări din Biserică.
Sfânta Fecioară Maria, care a dat lumii Milostivirea făcută trup, să ne ajute în acest An jubiliar să redescoperim bucuria duioşiei lui Dumnezeu, iar „Biserica să devină ecou al cuvântului lui Dumnezeu care răsună puternic și convingător ca un cuvânt și un gest de iertare, de sprijin, de ajutor, de iubire. Să nu înceteze niciodată să ofere milostivire și să fie mereu răbdătoare în a întări și a ierta. Biserica să devină glas al fiecărui bărbat și al fiecărei femei și să repete cu încredere și fără încetare: «Amintește-ți, Doamne, de bunătatea și iubirea ta, pentru că ele sunt din veșnicie»” (Ps 25,6) (nr. 25).
* Actualitatea creștină 12/2015, Anul XXVI, serie nouă, p. 3-4.
