Anul Liturgiei
Text: Pr. Gabriel Anghel
Anul pastoral pe care l-am inaugurat pe 10 Octombrie este dedicat redescoperirii şi înţelegerii liturgiei. Scopul nu este o mai bună cunoaştere teoretică ca şi cum am examina din exterior o carcasă a unui artefact misterios. Nu vrem să devenim experţi în liturgie, ci oameni care se hrănesc cu adevărat din misterul pe care îl celebrează. Pentru aceasta, ne sunt propuse 9 cateheze: 4 pentru Duminicile Adventului şi 5 pentru Duminicile Postului Mare, care ne vor călăuzi prin bogăţia izvoarelor şi a documentelor Bisericii pentru a ajunge la o mai profundă participare la viaţa noastră de credinţă.
Temele propuse pentru timpul Adventului sunt următoarele:
- Ce este liturgia?
Liturgia este cultul public pe care Răscumpărătorul nostru îl aduce Tatălui în calitate de cap al Bisericii, şi e cultul pe care adunarea credincioşilor îl aduce Capului ei şi, prin mijlocirea lui, Tatălui etern. Pe scurt, este cultul integral al trupului mistic al lui Cristos, adică al capului şi membrelor. (Papa Pius al XII-lea, Mediator Dei et hominum, 20 Noiembrie 1947).
Cateheza începe cu clarificarea termenilor care pot crea confuzie datorită asemănării din limba noastră: liturgia şi Liturghia. Apoi, axându-ne pe Mediator Dei şi Sacrosanctum Concilium, vom încerca descoperirea naturii liturgiei şi a implicaţiilor practice pentru viaţa noastră. Apoi vom vedea raportul dintre liturgie şi pietatea populară, devoţiunile. Înainte de întrebările finale de angajare şi reflecţie, concluzionăm cu gândul Papei Benedict al XVI-lea (Opera omnia, volumul XI despre liturgie):
Dumnezeu acţionează în liturgie prin Cristos şi noi putem să acţionăm doar prin El şi cu El. De unii singuri, nu ne putem construi calea către Dumnezeu. Acest drum ni se deschide doar dacă Dumnezeu însuşi devine calea… Măreţia liturgiei derivă din ceea ce este în ea însăşi, nu din ceea ce facem noi cu ea… Liturgia nu este o expresie a gândirii şi a modului de a fi al unei comunităţi, care în orice caz este incert şi schimbător. Ea este revelaţie primită în credinţă şi rugăciune şi tocmai de aceea e de competenţa Bisericii, care este depozitara Revelaţiei şi legată prin credinţă de Domnul.
- Participarea activă
Vom urmări conştientizarea unuia dintre cele mai mari daruri pe care ni le-a reoferit Conciliul Vatican II. Urmărind reflecţiile din Sacrosanctum Concilium, descoperim că necesitatea participării noastre active derivă din însăşi natura liturgiei, că participăm activ după capacitatea şi misiunea noastră în Biserică: aclamații, răspunsuri, cântece, precum și prin acțiunile, gesturile și atitudinile noastre corporale, ca şi prin diferitele slujiri: ministranţi, lectori, cor, organist, cei care aduc daruri la ofertoriu, etc.
Participăm şi mai activ fiind atenţi, înţelegând (fides quaerens intellectum) şi trăind liturgia. Participarea activă prin excelenţă rămâne însă, după cum ne spune papa Ratzinger, a lua parte la masa Domnului, a ne împărtăşi.
- Arta de a-i sluji Domnului
Am văzut că participarea noastră activă se realizează şi prin anumite gesturi şi poziţii ale corpului. Aceste mişcări rituale ale noastre de la Sfânta Liturghie nu sunt aleatorii şi nici lipsite de logică. Ele sunt răspunsul natural al omului la momentul care se desfăşoară. Dar ele trebuie să fie şi armonioase, şi frumoase. Această slujire a gesturilor noastre am putea-o numi artă. Iar arta cere reguli, cere simetrie, cere proporţii, cere estetică, cere cunoaştere. Aceasta ar fi motivaţia externă. Dar există şi o motivaţia internă, spirituală: fiind un singur trup mistic al lui Cristos când celebrăm, în momentul celebrativ trebuie să transpară unitatea şi coeziunea trupului şi să acţionăm toţi ca unul (cf. IGMR 42). Altcumva, trupul este strâmb. După prezentarea semnificaţiei gesturilor (a sta în picioare, a sta aşezat, a sta în genunchi), vom vedea şi modul şi motivaţia aplicării lor practice la Sfânta Liturghie.
- Cuvântul Domnului şi Liturgia
Urmărind consideraţiile din Sacrosanctum Concilium şi din Dei Verbum, vom încerca să descoperim rolul Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa celebrativă a Bisericii şi a credinciosului. Vom încerca conştientizarea că Mântuitorul este prezent în Cuvânt la fel de real ca în Euharistie.
Să privim cât de frumos ne vorbeşte liturgia despre convingerea că Isus este prezent atât în Cuvânt, cât şi în Euharistie: Pâinea şi Cuvântul primesc aceeaşi veneraţie; în procesiune este purtat atât Evangheliarul, cât şi Sfânta Taină; cartea sfântă este tămâiată când se citeşte Evanghelia la fel ca Trupul şi Sângele Domnului la Prefacere. Pentru creştin, ambele sunt hrană şi ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu care vine în întâmpinarea noastră ca să ne salveze.
