Mai multe calendare – un singur an
Există mai multe calendare, pentru că există multe moduri de a trăi și de a măsura timpul. Calendarul agricol este marcat de ritmul anotimpurilor: semănatul toamnei, germinarea lentă a semințelor în timpul iernii, înflorirea primăverii până la recolta de vară; calendarul școlar alternează perioadele de vacanță cu cele de cursuri, începe în septembrie și se termină în iunie; calendarele sportive, în special cel fotbalistic, de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lunii mai.
Calendarul civil este convențional: începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie. Diferitele tradiții religioase au calendare diferite care încep cu evenimente decisive pentru istoria lor. Pentru iudaism, acesta este anul 5784, pentru islam este anul 1445, pentru hinduism este anul 2079, pentru budism este anul 2567 etc.
Pentru creștini este anul 2023 d. Cr., deoarece calculul nostru despre timp poartă amprenta venirii în istoria omenirii a Fiului lui Dumnezeu, Isus din Nazaret.
Biserica nu renunță la propriul calendar, care nu este marcat de luni, ci de „timpuri liturgice”: anul bisericesc începe la sfârșitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie cu timpul numit al Adventului, apoi continuă cu Crăciunul, Postul Mare, Paștele și Rusaliile.
Anul liturgic nu este atât o simplă trecere a timpului, cât mai degrabă un itinerar al credinței care duce continuu înapoi la persoana lui Cristos, la momentele existenței sale.
Comunitatea credincioșilor, retrăind în fiecare an misterele – adică etapele din viața lui Isus –, învață să trăiască cu El și ca El într-o continuă așteptare, învățând să devină discipol al Domnului.
Semnificația Adventului
Conținutul dogmatic al Adventului este dat de filonul său liturgic. Timp de patru săptămâni se aude un glas dublu de așteptare dublă: așteptare pentru venirea lui Cristos la sfârșitul lumii, pentru a face judecată cu neamul omenesc și cu fiecare persoană în parte, și așteptare pentru întâlnirea cu Cristos în celebrarea misterului Nașterii sale.
Conținutul primului glas este frica și incertitudinea, conștientizarea faptului că toată veșnicia este în joc la această judecată finală. Acest prim motiv are o anumită preponderență în liturgia din prima parte a Adventului.
Dar cu cât ne apropiem mai mult de Crăciun, cu atât speranța este mai vie și mai plină de bucurie. Conținutul acestui glas este dorul plin de bucurie și amintirea a ceea ce a avut loc în istorie, la Betleem.
Prima parte a Adventului durează de la prima duminică până la 16 decembrie și are rolul de a ne pregăti pentru venirea finală a lui Isus Cristos la sfârșitul timpului (cf. Ap 22,20). Acesta este sensul cel mai propriu al Adventului – anticiparea venirii efective a lui Isus Cristos în glorie, la sfârșitul timpului.
Nu este deloc doar un mod de a vorbi sau de a scrie despre „sfârșitul lumii”, ci este realitatea pe care o așteptăm cu toții, sau ar trebui să o așteptăm.
La fiecare Sfântă Liturghie, la cuvintele preotului de după prefacere: „Misterul credinței”, răspundem și proclamăm: „Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim până când vei veni (în slavă).” Da, într-adevăr, aceasta este ceea ce așteptăm: a doua venire a lui Cristos pe pământ în slavă. Așteptarea acestui eveniment trebuie să ne țină într-o stare de Advent permanent!
Cine știe, poate pentru unii cea de-a doua venire a Domnului Isus pe pământ ar fi ceva ireal, ar fi un eveniment de basm sau de fantezie, sau un fel de science-fiction!
Cu a doua parte a Adventului, de la 17 la 24 decembrie, intrăm în linie directă de pregătire pentru întâlnirea cu Cristos în misterul Nașterii sale. În această pregătire suntem ajutați de liturgia Bisericii: în această a doua parte a Adventului vom auzi cuvintele insistente ale ultimului profet al Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul, care răsună cu putere: „Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!” (Mc 1,3).
La prima venire a lui Isus pe pământ, după cum ne arată istoria, puțini au fost cei care l-au așteptat cu adevărat. Era ca și cum l-ar fi așteptat și nu-l așteptau; ca și cum ar fi fost pregătiți să-l primească și totuși nu. Îl așteptau pe Mesia, dar nu erau pregătiți, pentru că erau preocupați de propriile lor probleme. Citim în Evanghelie: „nu era loc pentru el la han” (cf. Lc 2,7); „la ai săi a venit și ai săi nu l-au primit” (In 1,11).
Așa a fost prima venire a lui Isus pe pământ. Nu a fost ceva idilic, ci dimpotrivă, o mare dezamăgire!
Personajele care ne conduc prin Advent
Profetul Isaia deschide era profețiilor în Vechiul Testament despre venirea lui Mesia, și în Adventul din acest an ne va însoți timp de 14 zile cu diferite îndemnuri și încurajări.
Sfântul Ioan Botezătorul pare să închidă această eră a profețiilor, aflându-se la granița dintre Vechiul și Noul Testament. El nu profețește atât de mult, cât mai ales îl arată cu degetul pe Mântuitorul care a venit deja și este pe cale să-și înceapă misiunea. În intențiile Bisericii, Ioan este o figură programatică. Prin viața și cuvântul său, el trebuie să le arate credincioșilor în mod practic cum să se pregătească pentru venirea Domnului: prin pocăință, prin ruperea de păcat, prin respingerea întunericului și intrarea în plină splendoare a harului mântuitor al lui Cristos. Repararea propriei vieți și transformarea, lepădarea omului vechi și transformarea în omul nou, imitându-l pe Isus Cristos însuși: acesta trebuie să fie rodul practic al comemorării anuale a Crăciunului.
Pe itinerarul nostru de Advent nu putea lipsi Preasfânta Fecioară Maria. Ea avea să fie, în planul lui Dumnezeu, un fel de scară a lui Iacob prin care Mântuirea a coborât pe pământ! Ea a fost curcubeul biblic, anunțând reconcilierea, sfârșitul mâniei și al pedepsei! Ea a fost aleasă dintre toate femeile de pe pământ pentru a fi mama Mântuitorului și Răscumpărătorului. Maria a fost, așadar, steaua zorilor, anunțând sfârșitul nopții de așteptare și apropierea zorilor venirii lui Mesia.
Venirea Mântuitorului, pe care o celebrăm în solemnitatea Crăciunului, să găsească inimile noastre reînnoite în adeziune la chemarea Mântuitorului pentru a-l urma, în acest timp de Advent și în timpul de așteptare care este viața noastră, până în ziua în care El se va întoarce pentru a ne încredința Tatălui și pentru a ne bucura de viața fericită a Paradisului.
Tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină le doresc un Advent binecuvântat și cu mult folos sufletesc, încununat de bucuria Nașterii Domnului.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 12/2023, Anul XXXIV, p. 3-4.
