Cu prima duminică din Advent începem un nou an liturgic, care nu trebuie înțeles ca o alternativă bisericească a anului civil. Spre deosebire de anul civil, anul liturgic nu se închide în sine, ca într-un cerc, pentru a lăsa loc unui alt cerc identic, ci este mai degrabă un drum, un drum de credință, pe parcursul căruia celebrăm „întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare și Naștere, până la Înălțare, la ziua Rusaliilor și până la așteptarea fericitei speranțe și a venirii Domnului” (Sacrosanctum Concilium 102).
Prima etapă în acest drum de credință este Adventul. Termenul „advent” (adventus = venire, sosire) este folosit încă din secolele al III-lea și al IV-lea de către autorii creștini pentru a indica venirea Fiului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, manifestarea Mântuitorului în „templul trupului său” (adventus secundum carnem), dar și venirea lui Cristos la sfârșitul veacurilor, în glorie (in secundo cum venerit in maestate sua). La Roma, Adventul este menționat pentru prima dată în predicile Sfântului Papă Grigore cel Mare (+ 604) și avea, încă de pe atunci, această dublă caracteristică: venirea Domnului în glorie și pregătirea pentru Crăciun. Și astăzi liturgia Adventului subliniază aceste două perspective, creștinul /ind invitat să trăiască timpul Adventului orientându-și privirea spre aceste două întâlniri cu Mântuitorul care vine născându-se la Betleem și care va veni la sfârșit. Citește mai mult…
