„Rămâneţi catolici buni, nu numai cu numele, ci şi cu faptele, respectând poruncile Bisericii noastre sfinte…, făcând operă de adevăraţi creştini” este îndemnul pe care îl aduce în actualitate PS Cornel Damian în Editorialul care deschide revista din luna iulie și care evocă figura Mons. Ignazio Felice Paoli, primului Arhiepiscop al Arhidiecezei de București.

Rubrica Focus prezintă mărturiile celor doi preoți nou-sfințiți pentru Arhidieceza noastră și impresiile din Pelerinajul Pe urmele Fericitului Vladimir Ghika în Franța. Rubrica Bioetică aduce în prim-plan enciclica Humanae Vitae, la 50 de ani de la apariție, iar Res-publica propune materialul Vladimir Ghika Fecit, care prezintă expoziția cu desenele Fericitului Vladimir Ghika In spiritu caritatis, deschisă la Muzeul Național de Artă al României. În paginile Suflet tânăr, PS Cornel li se adresează tinerilor ce vor participa la INTC de la Satu Mare, felicitându-i pentru că acolo vor face o nouă experiență de credință și-i vor „reprezenta cu cinste pe toți tinerii din Arhidieceza de București”. Universul familiei ne oferă câteva sugestii despre cum să ne orientăm toate umblările noastre în casa Domnului spre adevărata Frumusețe. Paginile de Spiritualitate continuă reflecțiile pe marginea Psalmilor, iar Pagina Ghika îl prezintă pe Monseniorul ca Îndrumător de conștiință. La Dialogurile cu dichis, Claudia Stan, alături de interlocutorul său, lect. univ. dr. Pr. Emil Moraru, discută despre păcat, „un termen extrem de incomod pentru societatea contemporană”.

Din revistă nu lipsesc știri, anunțuri, recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

Show Buttons
Hide Buttons