Revista din luna iunie, număr dedicat apropiatei vizite a Papei Francisc în țara noastră, se deschide cu editorialul în care Arhiepiscopul Ioan Robu ne adresează acest îndemn: „Noi, catolicii, nu trebuie să uităm niciodată de unicitatea Bisericii noastre și de Urmașul lui Petru. Pe acest Urmaș îl vom primi la sfârșitul lunii mai cu toată bucuria și entuziasmul, văzându-l în lumina cuvintelor lui Isus: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea (Mt 16,18). Da, pe această piatră Cristos zidește în continuare Biserica sa, în toată lumea, în toate continentele și, la fel, și în țara noastră. Încă o dată repet: Să fim mândri că facem parte din această zidire, din această Biserică, una, sfântă, catolică și apostolică”.

Rubrica Focus prezintă programul detaliat al vizitei Papei Francisc în România, continuă serialul despre papalitate și prezintă vizita Papei în Bulgaria și Macedonia de Nord. Tot Sfântului Părinte îi sunt dedicate paginile Eveniment și Universul familiei, în care s-a dorit o scurtă prezentarea a actualului Suveran Pontif.

Paginile Suflet tânăr continuă să prezinte intervențiile PS Cornel Damian adresate tinerilor din Arhidieceză și încearcă să dea un răspuns la întrebarea Cum să folosim resursele pământului? Paginile de Spiritualitate, la rubrica Minuni și sfinți, le transmit cititorilor această convingere: „Credința lui Petru a vindecat și vindecă în continuare pe toți cei care se apropie ca să fie atinși măcar de umbra sa, restabilind unitatea interioară, în timp ce mărturia lui Petru realizează unitatea exterioară.”

Și în acest număr, revista cuprinde știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

Show Buttons
Hide Buttons