Numărul din aprilie al revistei „Actualitatea creștină” se deschide cu Pastorala pentru sărbătoarea Învierii Domnului a ÎPS Aurel Percă. Aceasta este intitulată „«Noaptea» se termină în «Ziua» pe care a făcut-o Domnul!”. Făcând referire la perioada grea prin care trece omenirea din cauza coronavirusului, Înalt Prea Sfinția Sa a spus că „Anul acesta va fi un Paște marcat de «durere», diferit pentru întreaga lume creştină, şi bisericile goale din această ultimă perioadă sunt deja un semn. Pandemia coronavirus ne obligă să trăim «la distanţă» toate celebrările din Săptămâna Sfântă. Dar vestea finală va fi aceeaşi: Cristos a înviat! A înviat cu adevărat! Aleluia! Clopotele şi cântările, executate mai mult «solo», vor cânta totuşi victoria libertăţii asupra sclaviei, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii… a vieţii asupra morţii, şi vrem să sperăm că va fi şi o victorie şi eliberare de temutul virus care ne-a întunecat prea tare zilele Postului Mare.”

Rubrica Focus are în centrul atenției sărbătoarea „Paștelui în vremuri de carantină”. Tot aici ni se vorbește despre „Universalitatea rugăciunii” și despre „Săptămâna Laudato Si’”. La rubrica Bioetică aflăm despre „Mamele surogat – un subiect delicat”, iar la Doctrina socială  despre „Persoana umană – unică și demnă”. Paginile Suflet tânăr ne informează despre „Micile victorii” și despre cum putem să rămânem calmi și să ne ferim de stresul legat de coronavirus. Rubrica Sfinți tratează despre „Sfântul Damian Leprosul și epidemia de coronavirus”. La File de istorie ni se prezintă „Un miracol în plin război”.

Nici din acest număr nu lipsesc știrile din Vatican și din arhidieceză, știrile interne și externe, ideile pentru timpul liber. Lectură plăcută! Sărbători fericite!

sdgdfhfjdj

Show Buttons
Hide Buttons