Revista din luna martie debutează cu îndemnul PS Cornel Damian: Mergeți la Iosif!, adresat prin Editorialul în care Episcopul ne încurajează să ne îndreptăm cu încredere spre mijlocirea Sfântului Iosif, care „apără astăzi, cu ocrotirea sa cerească, Biserica lui Cristos” și care este, totodată, „Patronul Catedralei noastre din București” și „ocrotitor special al Bisericii noastre locale”.

Rubrica Focus este dedicată celor cinci ani de pontificat ai Papei Francisc și amintește mesajul adresat de Papă participanților la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vederile din Kenya prezintă prima parte a mărturiei celor cinci laici bucureșteni care au trăit experiența voluntariatului în această țară de misiune. La Res-publica, ni se oferă câteva reflecții Despre toleranță cu și fără ghilimele.

Rubrica Universul familiei propune două teme de mare actualitate: Mă cunun în faţa altarului? și Ținem post sau regim?. Paginile de Spiritualitate continuă prezentarea Psalmilor, a catehezelor Papei Francisc și oferă mărturia unei minuni obținute prin mijlocirea Fericitului Faustino Míguez, minune care a dus la canonizarea sa. Pagina Ghika este un elogiu adus Sorei Elisabeta Pucci, colaboratoare a Monseniorului Ghika, la 100 de ani de la moartea acesteia. Paginile de cultură propun cititorilor prezentarea cărții lui C. S. Lewis, Creștinism, pur și simplu, imaginea Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, promotor al elitei intelectuale catolice, mai multe cărți dedicate Papei Francisc și tabloul Coborârea lui Cristos de pe Cruce, realizat de Rogier van der Weyden, reformator al artei gotice.

Nici din acest număr al revistei nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri. Lectură plăcută!

Show Buttons
Hide Buttons