Numărul din luna februarie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă intitulat „«Întâlnirile» lunii februarie”, în care sunt amintite mai multe evenimente care marchează această lună, Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, Ziua pentru Viață, Ziua Mondială a Bolnavului, începutul Postului Mare. Editorialul se încheie cu următorul îndemn: „Doresc tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină întâlniri cât mai rodnice cu Cristos: cu toții împreună putem progresa în credință şi în întâlnirile noastre cu Cristos, prin rugăciune şi ascultarea Cuvântului său, profitând mai ales de climatul pe care ni-l oferă Timpul Postului Mare.” Paginile de la rubrica Focus conțin o prezentare a Postului Mare ca timp de convertire și de pregătire la Botez, o retrospectivă a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, o evocare a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, trecut la cele veșnice la 12 ianuarie. Rubrica Suflet tânăr tratează despre „Putere și însoțitoarea ei”. La Universul familiei aflăm despre „Paternitate și libertate”. Rubrica Ce știm despre psalmi face următoarea afirmație: „Când cel sărman strigă, Domnul îl aude.” Paginile de dosar ne prezintă un interviu luat Înalt Preasfinției Sale Aurel Percă de către Ciprian Dumea pentru emisiunea „Universul credinței”. La paginile de cultură, rubrica Credință, artă și istorie ne vorbește despre „Cea mai veche biserică de piatră din Valahia (Țara Românească). Biserica romano-catolică «Sân Nicoară» de la Curtea de Argeș”.
În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!