ac-122016-webÎn această lună, revista Actualitatea creștină debutează cu editorialul PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, dedicat Adventului, privit ca timp, eveniment și început. Rubrica Focus, în articolul Luteranii și catolici, de la conflict la comuniune, aduce în prim-plan recenta vizită a Papei în Suedia și Declarația comună semnată de liderii Bisericilor Catolică și Luterană. Tot la această rubrică dedicăm o pagină sfințirii de diaconi de pe 8 decembrie și o pagină unor momente aniversare: consacrarea întru episcopat a Păstorilor noștri și 80 de ani de viață a Papei Francisc.

Paginile destinate asociaţiilor de laici prezintă proiectul Caritasul parohial. În paginile dedicate Anului Milostivirii puteți citi despre Jubileul deținuților și al persoanelor marginalizate, despre „inima pe care sunt scrise cuvintele Legii celei Noi”, la care se referă Fericitul Vladimir în scrierile sale, și despre încheierea Anului Milostivirii în Arhidieceză și la Vatican. Rubrica Oameni și locuri oferă o mărturie despre Kenya, loc de misiune pentru doi preoți din ARCB, loc în care poți să „redescoperi bucuria, savoarea și entuziasmul propriei credințe”.

La Universul familiei propunem un text – îndemn la continuarea pelerinajului și după închiderea Porților Sfinte și câteva mărturii referitoare la trăirea Anului Milostivirii. Rubrica Povești de viață prezintă povestea lui Emmanuel Leclercq, seminarist al Diecezei de Avignon, copil abandonat și salvat de Maica Tereza de Calcutta, adoptat apoi de doi soți francezi. Nici în această lună, din paginile revistei nu lipsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte.

Revista poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif, din București (str. G-ral Berthelot 19, tel. 0212015457, 0212015475, www.librariasfiosif.ro), sau în parohiile Arhidiecezei.

Show Buttons
Hide Buttons