Numărul pe luna ianuarie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă intitulat „Cu speranță în anul 2024”, în care, referindu-se la nou an, face următoarele considerații: „În noul an, ne facem multe planuri în ceea ce privește cariera, educația, averea, sănătatea etc. Toate acestea sunt importante. Cu toate acestea, o persoană nu are doar un trup, ci și un suflet. Prin urmare, este important să acordăm atenție vieții noastre spirituale în noul an astfel încât să putem crește în toate dimensiunile.” La paginile 8-9 găsim predica Papei Francisc din ziua de 1 ianuarie, în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Pagina 10 aduce în prim-plan un eveniment desfășurat la Mănăstirea Călugărilor Carmelitani de la Ciofliceni. Paginile 14-15 ne aduc informații despre sinodalitate. Pagina 16 prezintă „Învățături ale Sfintei Fecioare Maria”. Pagina 17 vorbește despre „Anul 2024 dedicat Rugăciunii”. Pagina 22 ne îndeamnă: „Să dăm avânt speranței!” La pagina 23 primim chemarea „Să ne deschidem pentru a vesti Evanghelia”. Pagina 24 ne propune răspunsuri la întrebările: „Vrem un an reușit? Ce-am avea de făcut?” La pagina 25 facem cunoștință cu Sfânta Maria di Gesù Santocanale, iar la pagina 27 cu Edmond și Julia Joly. La pagina 32 găsim o nouă rubrică dedicată în acest an Episcopului Anton Durcovici, iar la pagina 33 găsim continuarea la articolul despre Anatole Magrin. Pagina 35 ne înfățișează o pictură despre martiriul Sfântului Sebastian realizată de Giovanni Antonio Bazzi.

În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

Show Buttons
Hide Buttons