Primul număr din cel de-al treizeci și doilea an de apariție al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul în care ÎPS Aurel Percă vorbește despre pace ca fiind „darul lui Dumnezeu”. Referindu-se la Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, Arhiepiscopul Percă a făcut următorul îndemn: „Să ne unim în rugăciune şi să cerem lui Dumnezeu darul unității, atât de scumpă inimii sale, pentru că numai uniți putem da mărturie în fața lumii cu o credibilitate mai mare despre puterea iubirii milostive care izvorăște din Evanghelie.” La paginile 8-9 ne este prezentată semnificația teologică a sărbătorii Întâmpinarea Domnului, celebrată la 2 februarie. La pagina 10 sunt câteva „Indicații pentru Duminica Cuvântului lui Dumnezeu din ianuarie 2021”. Pagina 11 ne înfățișează un eveniment muzical care a avut loc în Catedrala Sfântul Iosif sub titlul „Har și Dar, lumină și bucurie de Crăciun”. Paginile 14-15 prezintă inițiativa „Fii speranță pentru aproapele”.

Rubrica „Biserică și societate” face o pledoarie „pentru o civilizație a iubirii”. La rubrica „Suflet tânăr” ni se vorbește despre „procrastinare vs. primul pas”. La rubrica „Universul familiei”, în prim-plan se află „Familia Amoris Laetitia”, inițiativa pastorală anunțată de Papa Francisc la sfârșitul anului 2020. La rubrica despre psalmi aflăm despre „Sclipirile luminii de la Betleem”. Rubrica „Credință, artă și istorie” ne prezintă „Ansamblul bisericii catolice Sfântul Iacob (Bărăţia)” de la  Câmpulung Muscel.

În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută și un an nou binecuvântat!

sdgdfhfjdj

Show Buttons
Hide Buttons