Numărul din luna februarie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul „Să cântăm cu Fecioara Maria Magnificat-ul speranței”, în care PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, oferă o reflecție despre suferință și speranță.
Rubrica Focus prezintă o sinteză a interviului pe care Papa Francisc l-a acordat cotidianului spaniol El Pais, care a abordat numeroase teme, de la chestiuni personale la situația din lume și din Biserică, și un material dedicat rugăciunii pentru unitatea creștinilor, la București și la Roma. Rubrica Biserică și societate include textele „Victoria vieţii în plânsul unui prunc”, „Trei moduri de a sta la coadă” și „Educația, o formă de slujire”. Suflet tânăr prezintă întâlnirile decanale cu tinerii și mai multe texte scrise de tineri pentru tineri. La Universul familiei propunem articolele „Însoţirea logodnicilor, un nou catehumenat” și „Locul meu, ne-locul Lui”, ce răspunde la întrebarea dacă ni se cuvine să avem un loc rezervat în biserică. Paginile de spiritualitate abordează subiecte precum: „Sfinții Ciril şi Metodiu”; „Speranţa, nevoie primară a omului”; „Minuni și sfinți”; personajele din piesa de teatru Femeia adulteră, scrisă de Mons. Ghika.
Rubrica de dezbateri Dialoguri cu dichis tratează în această lună tema suferinței, iar File de istorie prezintă relația de prietenie și de simpatie pe care Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, traducător al Bibliei în limba română, a avut-o cu Biserica Catolică.
Nici în această lună nu lipsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber.
Revista poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif, din București (str. G-ral Berthelot 19, tel. 0212015457, 0212015475, www.librariasfiosif.ro), sau în parohiile Arhidiecezei.