În mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, celebrată anul acesta pe 29 mai, Papa Francisc a pus accentul pe verbul „a asculta”. La începutul mesajului, Sfântul Părinte arată că „anul trecut am reflectat asupra necesității de «a merge și a vedea» pentru a descoperi realitatea și a o putea relata pornind de la experiența evenimentelor și de la întâlnirea cu persoanele. Continuând pe această linie, doresc acum să îndrept atenția spre un alt verb, «a asculta», decisiv într-o gramatică a comunicării și condiție a unui dialog autentic”.
De asemenea, a mai spus că „pierdem capacitatea de a asculta pe cel pe care-l avem în fața noastră, fie în țesătura normală a raporturilor zilnice, fie în dezbaterile despre cele mai importante teme ale trăirii civile. În același timp, ascultarea cunoaște o nouă dezvoltare importantă în domeniul comunicativ și informativ, prin diferitele oferte de podcast și chat audio, confirmând că ascultarea rămâne esențială pentru comunicarea umană”.
Pornind de la cuvintele unui medic ilustru care a spus că cea mai mare nevoie a ființelor umane este „dorința nemărginită de a fi ascultați”, Sfântul Părinte a arătat că această dorință „interpelează pe oricine este chemat să fie educator sau formator, sau desfășoară oricum un rol de comunicator: părinții și profesorii, păstorii și lucrătorii pastorali, lucrătorii din informație și cei care prestează un serviciu social sau politic”.
Încă din Vechiul Testament se pune accentul pe ascultare, prin rugăciunea „Shema’ Israel – Ascultă, Israel” (Dt 6,4) sau, în Noul Testament, prin cuvintele Sfântului Paul care spune: „credința vine din ascultare” (Rom 10,17).
Suveranul Pontif mai spune în mesajul său: „Ascultarea corespunde stilului umil al lui Dumnezeu. Este acea acțiune care îi permite lui Dumnezeu să se reveleze ca Acela care, vorbind, îl creează pe om după chipul său, și ascultând îl recunoaște ca interlocutor propriu. Dumnezeu îl iubește pe om”, „îi adresează Cuvântul”, „«își apleacă urechea» pentru a-l asculta”.
În continuare, Papa Francisc a vorbit despre comunicarea gratuită a lui Dumnezeu la care omul este invitat să răspundă prin ascultare: „Domnul îl cheamă explicit pe om la o alianță de iubire, pentru ca el să poată deveni pe deplin ceea ce este: chip și asemănare a lui Dumnezeu în capacitatea sa de a asculta, de a primi, de a da spațiu celuilalt. În fond, ascultarea este o dimensiune a iubirii.”
În mesaj se mai spune: „Pentru aceasta Isus îi cheamă pe discipolii săi să verifice calitatea ascultării lor. «Vedeți, așadar, cum ascultați» (Lc 8,18): așa îi îndeamnă după ce a relatat parabola semănătorului, lăsând să se înțeleagă că nu este suficient a asculta, trebuie făcut bine acest lucru. Numai cel care primește Cuvântul cu inima «frumoasă și bună» și îl păstrează cu fidelitate aduce roade de viață și de mântuire (cf. Lc 8,15). Numai acordând atenție celui pe care-l ascultăm, la ceea ce ascultăm, la cum ascultăm, putem crește în arta de a comunica, al cărei centru nu este o teorie sau o tehnică, ci «capacitatea inimii care face posibilă proximitatea» (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 171)”.
Mai departe, Sfântul Părinte a atras atenția asupra surzeniei interioare, despre care spune că este „mai rea decât cea fizică” și a îndemnat la a asculta cu urechea inimii, deoarece „ascultarea nu se referă numai la simțul auzului, ci la toată persoana. Adevăratul sediu al ascultării este inima. Regele Solomon, deși foarte tânăr, s-a dovedit înțelept pentru că a cerut Domnului să-i dea «o inimă care ascultă» (1Rg 3,9). Și Sfântul Augustin invita la ascultarea cu inima (corde audire), la primirea cuvintelor nu exterior în urechi, ci spiritual în inimi: «Să nu aveți inima în urechi, ci urechile în inimă.» Și Sfântul Francisc de Assisi îndemna pe frații săi să «aplece urechea inimii»”.
Ascultarea este, de asemenea, condiția unei bune comunicări. Sfântul Părinte a mai vorbit și despre ceea ce nu constituie o adevărată ascultare, referindu-se la a trage cu urechea, dar și la a vorbi pe la spate. O altă denaturare a ascultării este situația în care nu se comunică deloc, atunci când în loc de dialog are loc un duolog, un monolog pe două voci. „Ascultarea este primul ingredient indispensabil al dialogului și al bunei comunicări.”
Referindu-se la jurnalism, Papa Francisc a spus că „nu se face un bun jurnalism fără capacitatea de a asculta. Pentru a oferi o informație solidă, echilibrată și completă este necesar de a asculta îndelung. Pentru a relata un eveniment sau a descrie o realitate într-un reportaj este esențial a ști să se asculte, dispuși chiar de a schimba ideea, de a modifica propriile ipoteze de pornire”.
Sfântul Părinte a mai adresat îndemnul de a exercita „arta discernământului”: „De fapt, numai dacă se iese din monolog se poate ajunge la acea concordanță de voci care este garanție a unei adevărate comunicări. A asculta mai multe surse, «a nu se opri la primul local» – așa cum învață experții meseriei – asigură credibilitate și seriozitate informațiilor pe care le transmitem. A asculta mai multe voci, a ne asculta, și în Biserică, între frați și surori, ne permite să exercităm arta discernământului, care apare mereu drept capacitatea de a ne orienta într-o simfonie de voci.”
Vorbind despre truda ascultării, a amintit cuvintele cardinalului Agostino Casaroli care se referea la un „martiriu al răbdării”, „necesar pentru a asculta și a fi ascultați în tratativele cu interlocutorii mai dificili, cu scopul de a obține cel mai bun bine posibil în condiții de limitare a libertății. Dar și în situații mai puțin dificile, ascultarea cere mereu virtutea răbdării, împreună cu capacitatea de a ne lăsa surprinși de adevăr, fie el și numai un fragment de adevăr, în persoana pe care o ascultăm. Numai uimirea permite cunoașterea”.
Papa Francisc a mai subliniat două realități cu care se confruntă societatea, una fiind ceea ce el numește „infodemia”, apărută în perioada pandemiei, generată de neîncrederea acumulată față de „informația oficială”, și cealaltă fiind realitatea prejudecăților despre migranți. În primul caz, a îndemnat la ascultarea în profunzime, „mai ales a dificultăților sociale mărite de încetinirea sau de încetarea multor activități economice”. Iar în celălalt caz, a îndemnat să se asculte istoriile migranților: „Trebuie să fie cunoscut că fiecare dintre ei are un nume și o istorie. Mulți jurnaliști buni fac deja asta. Și mulți alții ar vrea să facă asta, numai dacă ar putea. Să-i încurajăm! Să ascultăm aceste istorii! Apoi fiecare va fi liber să susțină politicile de migrație pe care le va considera mai adecvate pentru propria țară. Dar vom avea în fața ochilor, în orice caz, nu niște numere, nu niște invadatori periculoși, ci fețe și istorii de persoane concrete, priviri, așteptări, suferințe ale bărbaților și femeilor care trebuie ascultați.”
Mai departe se spune în mesaj: „Și în Biserică există atâta nevoie de a asculta și de a ne asculta. Este darul cel mai prețios și rodnic pe care-l putem oferi unii altora. Noi, creștinii, uităm că slujirea ascultării ne-a fost încredințată de Cel care este auditorul prin excelență, la opera căruia suntem chemați să participăm. «Noi trebuie să ascultăm prin urechea lui Dumnezeu, dacă vrem să putem vorbi prin Cuvântul său.» Așa ne amintește teologul protestant Dietrich Bonhoeffer că prima slujire care trebuie dată celorlalți în comuniune constă în a le da ascultare. Cine nu știe să-l asculte pe fratele, foarte repede nu va mai fi capabil să-l asculte nici pe Dumnezeu.
În acțiunea pastorală, cea mai importantă lucrare este «apostolatul urechii». A asculta, înainte de a vorbi, așa cum îndeamnă apostolul Iacob: «Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire» (1,19). A da gratuit un pic din propriul timp pentru a asculta persoanele este primul gest de caritate.
De puțin timp a fost demarat un proces sinodal. Să ne rugăm pentru ca să fie o mare ocazie de ascultare reciprocă. De fapt, comuniunea nu este rezultatul strategiilor și al programelor, ci se edifică în ascultarea reciprocă între frați și surori. Ca într-un cor, unitatea nu cere uniformitatea, monotonia, ci pluralitatea și varietatea vocilor, polifonia. În același timp, fiecare voce din cor cântă ascultând celelalte voci și în relație cu armonia ansamblului. Această armonie este creată de compozitor, dar realizarea sa depinde de simfonia tuturor și a fiecărei voci.”
În încheiere, Papa Francisc a mai spus: „Având conștiința de a participa la o comuniune care ne precedă și ne include, putem redescoperi o Biserică simfonică, în care fiecare este în măsură să cânte cu propria voce, primind ca dar pe cele ale celorlalți, pentru a manifesta armonia ansamblului pe care îl compune Duhul Sfânt.”
Citiți mesajul integral pe www.magisteriu.ro
Actualitatea creştină, nr. 5/2022, Anul XXXIII, p. 14-15.
