În Editorialul din această lună, PS Cornel Damian ne oferă o reflecție despre Îngerul păzitor, această ființă spirituală, pe care Dumnezeu a așezat-o alături de fiecare dintre noi pentru a nu ne lăsa niciodată singuri, atrăgându-ne, totodată, atenția că depinde de noi să știm să-i observăm prezența ascultându-i sfaturile, cu docilitatea unui copil.
Rubrica Focus aduce în atenția cititorilor concluziile Adunării plenare de toamnă a Conferinței Episcopilor catolici din România, găzduite de Episcopia de Iași, în perioada 18-20 septembrie, și Scrisoarea Pastorală a înalților ierarhi, pe tema familiei și căsătoriei.
La rubrica Vederi din Roma puteți citi despre Secretul ascuns de zâmbetul Ceciliei, iar la Res-publica, Sebastian Fitzek ne vorbește despre o dilemă majoră – Europa, încotro?. La Suflet tânăr, tinerii ne vorbesc despre deschiderea noului An pastoral, ce va avea loc pe 7 octombrie, la parohia Sf. Francisc de Assisi, din București, și prezintă activitățile imediat următoare ale Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului.
Universul familiei aduce în atenție o reflecție despre importanța rugăciunii în familie, iar paginile de Spiritualitate prezintă imaginea Sfintei Tereza de Avila, Doctor al Bisericii, și minunea ce a dus la canonizarea Fericitei Annei Schäffer. Pagina Ghika ne vorbește despre devoțiunea către Sfânta Față în piesa de teatru Femeia adulteră.
Invitații Dialogurilor cu dichis – Monica Râpeanu și Pr. dr. Tarciziu Șerban – au fost provocați de Claudia Stan să discute despre Creștinismul ateu, între superstiție și ipocrizie.
Revista cuprinde și știri, anunțuri, curiozități și recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

Show Buttons
Hide Buttons