Lunile de vară au adus, pentru mulți dintre noi, o binemeritată pauză: vacanțe, concedii, timp petrecut cu familia, ritmuri mai lente și, poate, mai multă liniște. A fost un timp al refacerii, al detașării de sarcinile zilnice, dar și un prilej de reîncărcare sufletească, dacă știm să-l trăim în comuniune cu Dumnezeu. Însă odată cu sfârșitul verii vine și momentul reîntoarcerii: la școală, la serviciu, la viața de zi cu zi, cu toate provocările și speranțele ei. Acum, poate mai mult ca oricând, avem nevoie să ne reamintim că, spre deosebire de noi, „Dumnezeu nu intră niciodată în vacanță”.
Această afirmație simplă – „Dumnezeu nu intră în vacanță” – ascunde o realitate profundă. Ea ne aduce aminte că, în fiecare clipă, Domnul ne veghează, ne însoțește, ne susține. Chiar și în zilele în care noi alegem să ne deconectăm de la obligații, El rămâne prezent, gata să ne ofere harul Său. Nu există anotimp în care Dumnezeu să nu lucreze în viața noastră. Iar reîntoarcerea din vacanțe și concedii poate deveni o ocazie prețioasă de a regăsi prezența Sa în mijlocul activităților zilnice.
Nu există anotimp în care Dumnezeu să nu fie prezent în viața noastră. Iar reîntoarcerea din vacanțe și concedii poate deveni o ocazie prețioasă de a redescoperi prezența sa în mijlocul activităților zilnice. Psalmistul spune despre Dumnezeu: „nu va ațipi cel care te păzește… Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac” (cf. Ps 121,3.8).
Pentru copii și tineri, toamna înseamnă începutul unui nou an școlar. După o perioadă de timp liber, campusuri, „o vară împreună”, după zilele de relaxare, suntem chemați la efort, la formare.
Pentru părinți, e timpul regăsirii rutinei, al echilibrului între muncă și viața de familie. Iar pentru întreaga comunitate, începutul de toamnă aduce cu sine reluarea activităților pastorale, sociale și culturale. În toate aceste realități, Biserica este chemată să fie nu doar un sprijin, ci un punct de referință – un loc în care credincioșii regăsesc sensul adânc al vieții lor.
Într-o societate românească marcată de nesiguranță, polarizare, migrație continuă și instabilitate economică, reforme și „pachete de măsuri fiscale”, întoarcerea la viața de zi cu zi poate genera anxietate sau descurajare. Ne întrebăm ce ne așteaptă, cum vom reuși, dacă mai există speranță într-o lume care pare din ce în ce mai grăbită și mai superficială. Aici intervine rolul esențial al Bisericii: acela de a fi spațiu de liniște, de reflecție, de întâlnire cu Dumnezeu. Acel „spațiu al sufletului”, cum îl numea Sfântul Augustin, unde omul regăsește „liniștea în tine, Doamne, căci ne-ai făcut pentru Tine” (Confesiuni, I,1).
Biserica ne învață că viața nu este doar o succesiune de activități, ci o vocație – un drum personal pe care îl parcurgem împreună cu Cristos. Reînceperea activităților nu este doar o întoarcere la „normalitate”, ci o nouă ocazie de sfințire a vieții cotidiene. A merge la școală, a merge la serviciu, a ne implica în comunitate devin, astfel, o formă de a răspunde chemării lui Dumnezeu: „Orice faceți să faceți din inimă, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii!” (Col 3,23-24).
Această perspectivă este crucială mai ales în fața provocărilor actuale. De la criza încrederii în instituții până la degradarea dialogului public, societatea noastră are nevoie de speranță, de sens, de rădăcini. Biserica poate fi una dintre aceste rădăcini – nu prin putere sau influență, ci prin fidelitatea față de Evanghelie și prezența constantă alături de oameni, în special de cei mai vulnerabili.
În acest context, începutul de toamnă este și un apel la implicare. Comunitățile parohiale nu sunt doar locuri de rugăciune, ci și spații de formare, solidaritate și slujire. Reluarea activităților catehetice, caritabile sau educative este o invitație adresată fiecărui credincios de a contribui la viața comunitară. Trăirea credinței nu se reduce doar la participarea duminicală la Sfânta Liturghie, ci se exprimă prin fapte, prin dăruire, printr-un stil de viață evanghelic.
Cuvintele scriitorului Antoine de Saint-Exupéry rămân elocvente: „A construi un viitor înseamnă a planta o grădină în inima celorlalți.” A ne reîntoarce în ritmul cotidian cu această atitudine poate transforma chiar și cele mai obișnuite gesturi în semne ale Împărăției lui Dumnezeu.
Septembrie aduce totdeauna cu sine un iz al începutului. Și pentru creștini trebuie să fie un nou început cu Cristos.
Așa cum natura își dă roadele toamna, tot așa și sufletele noastre sunt chemate la un nou rod spiritual. Biserica propune mereu acest reînceput: o convertire a inimii, o întoarcere la esențial, o angajare în favoarea binelui comun.
Cristos este cel care ne însoțește în toate începuturile. El nu se satură să revină în viețile noastre, să bată la ușa inimii noastre, să ne propună o cale nouă.
Aceasta este chemarea noastră la început de toamnă: să nu ne descurajăm. Să ne reîntoarcem la viață cu încredere. Să reconstruim ceea ce s-a pierdut. Să ne reluăm misiunea, fiecare în locul său, știind că Dumnezeu lucrează prin pași mici, prin gesturi simple, prin fidelitate tăcută.
Viața merge mai departe: și nu oricum, ci cu speranță.
A relua activitățile nu trebuie să fie un act mecanic. Poate fi un moment de reînnoire: a credinței, a priorităților, a angajamentului personal. Timpul nu este doar ceva ce „trece”, ci un loc de întâlnire cu Dumnezeu, cum spunea Papa Francisc: „A trăi bine momentul prezent este drumul spre sfințenie” (Gaudete et exsultate, nr. 17).
Fie că predăm, învățăm, conducem, lucrăm în tăcere sau avem grijă de ceilalți, fiecare act poate deveni rugăciune și dăruire. Iar în mijlocul provocărilor – personale sau colective – creștinul este chemat să fie făclie de speranță, convins că nu e singur.
„Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28,20): este promisiunea Domnului care merge cu noi, chiar și atunci când, cu sosirea toamnei, ne întoarcem înapoi la viața de zi cu zi.
Adresez tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină urarea ca acest nou început să fie binecuvântat cu lumină, curaj și pace. Să ne lăsăm conduși de harul Duhului Sfânt și să trăim cu încredere fiecare zi, știind că Dumnezeu este cu noi și viața merge înainte.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 9/2025, Anul XXXVI, p. 3-4.
