„… Sfântul John Henry Newman a ales ca motto al său fraza Cor ad cor loquitur, pentru că, dincolo de orice dialectică, Domnul ne mântuiește vorbind inimii noastre de la Preasfânta sa Inimă. […] Newman găsea în Euharistie Inima lui Isus viu, capabil să elibereze, să dea sens fiecărui moment și să insufle în om adevărata pace.”
Papa Francisc, Enciclica Dilexit nos, nr. 26
În cadrul salutului care a precedat rugăciunea Îngerul Domnului din 28 septembrie a.c., Papa Leon al XIV-lea spunea: „Am bucuria de a anunța că pe 1 noiembrie a.c., în contextul Jubileului educației, voi acorda titlul de învățător al Bisericii Sfântului John Henry Newman, care a contribuit într-o manieră decisivă la reînnoirea teologiei și la înțelegerea învățăturii creștine în dezvoltarea ei.” Astăzi, Sfântul John Henry Newman este noul Doctor Ecclesiae (Doctor/Învățător al Bisericii), alăturându-se astfel celorlalți 37 de sfinți care poartă acest titlu.
În secolul al XIX-lea, Newman a fost un neobosit apărător al adevărului și al credinței și un influent susținător al unei educații autentice. Legătura puternică dintre rațiune și credință a fost evocată de Sfântul John Henry Newman în multe dintre scrierile sale. El a pledat mereu pentru o abordare amplă a educației și, în mod constant, a pus accent pe formarea caracterului și nu doar pe formarea intelectuală a elevului sau a studentului. În viziunea lui, o universitate este chemată să fie, mai presus de toate, „o Alma Mater care își cunoaște copiii unul câte unul”. Totodată, el credea cu tărie că o universitate trebuie să fie o comunitate sau să ofere șansa unei comunități, a unei prietenii, a unui dialog între „profesor și profesor, profesor și student, și student și student”.
Când l-a proclamat Fericit în septembrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a precizat că „testamentul intelectual al lui John Henry Newman a fost acela care, se înțelege, a primit cea mai mare atenție în vasta literatură despre viața și opera sa”, dar a preferat să-și încheie omilia Sfintei Liturghii de beatificare „cu o scurtă reflecție despre viața lui de preot și de păstor de suflete”, subliniind „căldura și umanitatea care stau la baza aprecierii slujirii sale pastorale”.
Newman știa – din proprie experiență – că a înțelege cum ne iubește Isus are de-a face cu inima, este o poveste de prietenie și înseamnă a întâlni Inima lui Cristos, Inima incapabilă să rămână indiferentă, care ne ascultă întotdeauna cu atenție și ne îmbrățișează cu milă. Asta „făcea în așa fel încât pentru [Newman], mare gânditor, locul celei mai profunde întâlniri cu sine însuși și cu Domnul să nu fie lectura sau reflecția, ci dialogul în rugăciune, de la inimă la inimă, cu Cristos viu și prezent”, amintea Papa Francisc în ultima sa enciclică Dilexit nos.
Dincolo de contribuția sa semnificativă la învățătura Bisericii prin scrierile sale cu adevărat strălucite, putem învăța de la marele teolog englez cât de importantă este întoarcerea la inimă, pentru că trăirea credinței este un dialog zilnic „de la inimă la inimă” cu Cristos.
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 11/2025, Anul XXXVI, p. 16.
